In holul hotelului, un bazin cu apa limpede si plante acvatice, adapostea cativa crapi coy, care veneau la margine imediat ce se apropia cineva. Pur si simplu cereau mancare, ca niste catei, erau colorati... o frumusete. Val imi spunea ca avem loc in curte sa facem si noi un bazin cu pesti. Mi-a placut ideea si am inceput imediat sa fac planuri, dar dupa cateva momente m-a oprit tot el, cu un hohot de ras...E imposibil sa avem un bazin cu pesti in curte. L-am intrebat de ce si a inceput sa-mi descrie imaginea in care bazinul meu cu crapi coy ar fi fost de fapt o cantina sociala pentru cormoranii si pescarusii de care e plina coasta pe care traim... Ne umpleam orele cu discutii care de care mai inutile, fara un subiect precis, mintea ne era incetosata ca si vremea de afara, pana cand intr-un sfarsit ne-am resemnat intr-o prostatie totala.
A doua zi seara, cei din familie si-au amintit ca noi suntem inca acolo si au venit sa ne salute si sa ne anime putin, lucru care s-a intamplat cu adevarat pe la 3 dimineata cand tipa de la bar ne-a trezit cu picioare in usa. Nu se platise consumatia si cum prezenta noastra in acel hotel era o chestiune precara, s-a gandit ca am putea sa-i aducem o paguba insemnata. La trei dimineata i-am facut plata mirati de atitudinea si spaima care o lovise, crezand ca am fi putut sa o stergem fara sa platim.
Dimineata, dimineata cand ne-am trezit ca oamenii, ne-am strans catrafusele, sotul meu si-a adunat parintii si bagajele lor si am luat un microbuz pana la aeroport, hotarati sa acceptam orice varianta numai sa plecam de acolo. Seara ne imbarcam spre Atena, de unde urma sa zburam la Paris si de unde speram sa gasim un avion care sa ne duca la Barcelona...S-a intamplat in final, am ajuns acasa dupa doua zile de zbor si asteptari, obositi , dezamagiti si plini de tristete.
Canada, adica zona franceza din aceasta tara indepartata, e cu totul altfel decat ceea ce stiam cand imi doream mai presus de orice sa-i devin imigrant si apoi cetatean. Toate informatiile pe care le primisem in tara ca aspiranti, s-au dovedit a fi eronate. Viata nu este atat de ieftina pe cat se spune si facilitatile nu compenseaza neplacerile pe care le ofera mentalitatea oamenilor, obiceiurile lor ciudate, iarna si vremea rea ce dureaza asa de mult.
Sistemul medical e complicat, este poate gratuit, dar o programare la un medic specialist poate dura luni, iar la urgenta copiii sunt invatati sa se tranteasca pe jos urland, ca sa fie bagati in seama, altminteri pot astepta o zi intreaga. Asa s-a intamplat cu fiica prietenilor nostri, care ajunsa cu parintii ei in Montreal, a inceput sa aiba dureri mari de stomac, fara o cauza aparenta. Au dus-o la urgenta unde au aflat ca nu le era admisa asigurarea medicala consulara, fiind nevoiti sa plateasca consultatia, putin mai mult de o mie de dolari canadieni. Dupa plata, au fost invitati sa astepte, lucru pe care l-au facut sase ore, pana cand s-au saturat si au cerut explicatii celor de la receptie. Au fost trimisi inapoi pe bancile salii de asteptare si amenintati cu politia. Trebuiau sa astepte linistiti pana erau chemati...Dupa alte doua ore, copilul a fost sigur ca nu mai simte nimic si a vrut acasa....nu s-a putut deoarece au fost din nou amenintati cu politia daca sustrag copilul de sub observatia medicala. Consultul a avut loc dupa alte doua ore, cand a fost doar palpata si cand nu i s-a spus nimic, nu i s-a indicat nici un tratament. Dezvaluindu-se diagnosticul ar fi insemnat ca se violeaza intimitatea acelui copil, parintii nu puteau fi informati, deoarece nu puteau sa demonstreze, acolo pe loc, ca-i sunt si tutori legali. Tatal a avut o idee geniala. Le-a cerut sa-i spune fetei la ureche ce are, lucru imposibil deoarece aceasta era....minora. Aberant...nu-i asa? Au plecat acasa cum au venit, franti de oboseala, fara o mie si ceva de dolari in buzunar si hotarati sa-si trimita copilul in Romania, ceea ce au si facut.
Sistemul de invatamant e si mai rau. Copiii trec prin scoala ca gasca prin apa, nu au un sistem de referinta clar, care sa le dea o motivatie pentru a invata si pentru a acumula mai mult...Nu au metode de notare concurentiale, pentru a nu-i traumatiza pe prosti si pe puturosi, asa incat toti sunt la fel. Daca un elev in in Romania trecea clasa cu greu, in Canada era imediat printre primii. Pentru acestia Canada o fi buna, dar pentru cei care chiar vor sa invete si sa faca ceva in viata...e dezastru. Altfel posturile importante sunt ocupate mereu de canadienii nativi, de quebecosi, restul...vanzatorii, chelnarii, muncitorii si cei din servicii, sunt intotdeauna imigranti. Rar, foarte rar se intampla ca dintre acestia sa se reuseasca o patrundere la nivele mai inalte, dar situatia e rezervata numai varfurilor si norocosilor. Restul se chinuiesc o viata sa-si echivaleze studiile si chiar daca reusesc, multi raman tot la nivel de vanzatori, simpli functionari, tehnicieni sau muncitori...
Canada le toaca in primul an toti banii cu care vin din tarile de origine, de fapt contravaloarea casei pe care o vand ca sa fie admisi ca emigranti, dupa care ajung pe viata datori unei banci, pentru a plati ipoteca pentru o baraca din carton si panouri prefabricate din lemn, la fel ca toate celelalte de pe strada, din cartierul si orasul in care raman prinsi pentru toata viata. In primul an, daca isi gasesc o slujba, au 5 zile de concediu de odihna, desi ei sunt oameni care au muncit o viata, nu sunt in primul lor an de munca. Dar tot ce a fost inainte de experienta canadiana, nu se pune...
Nu mi-a placut in Canada. Am aflat ca balene putem vedea si in Europa, in fiordurile norvegiene.
Nu mi-au placut podurile din Montreal, de fapt autostrazile suspendate din a caror stuctura, fierul armaturii iesea ruginit si rupt pe alocuri. Imi dadeau impresia ca se pot prabusi in orice clipa sub noi...Nu-mi placeau scarile metalice exterioare, pe care am aflat ca multi copii isi rup gatul in fiecare iarna, dar ca nimeni nu face ceva ca accesul in blocurile amarate din periferii sa se faca altfel. Fac alti copii...
Nu mi-au placut padurile lor, care pe alocuri sunt ca niste organisme atinse de cangrena, zone intregi fiind omorate de ger, copacii fiind lasati sa putrezeasca in continuare, intristand padurea si aducand aminte de iarna chiar si cand afara este cald.
Nu mi-au placut lacurile inconjurate de proprietati private la care, din afara, nu gasesti nici o cale de acces. Nu mi-a placut cand chelnarul a iesit dupa noi in strada si ne-a strigat ca i-am dat prea putin bacsis si nu mi-a placut cand am asteptat, la ora mesei, sa termine angajatii restaurantului de mancat, inainte sa ne serveasca pe noi, astfel de lucruri fiind de neimaginat in Europa.
Ar trebui, pentru o intelegere mai ampla, sa vizitam si coasta vestica a Canadei, zona Vancouver, dar cred ca ma voi abtine, iar ideea sotului meu de a traversa Canada din Montreal in Vancouver, in masina, cred ca nu se va materializa niciodata....de fapt cred ca nici el nu isi mai doreste asta. Lumea e plina de locuri minunate care merita vizitate, care ofera imagini si informatii ce te pot imbogati spiritual, care iti pot oferi momente placute si daca tot dai o gramada de bani, cred ca acele locuri merita sa fie cautate si preferate ca destinatii de vacanta...
Daca era de trait in Canada...nu o populau fortat, atat de tarziu fata de restul continentului si cu promisiuni desarte...
No hay comentarios:
Publicar un comentario