Centrul cercului I-5

        

Aplec capul si vad ingrozita o pata cat toate zilele, instalata pe bluza de culoarea piersicii, bine mulata pe pieptul opulent, marindu-se de parca si ei ii era rusine sa ramana pe loc, asa, la vedere, cu toata lumea aia adunata si mai ales...fix in fata lui. Mai multe birouri fusesera puse unul langa altul, deasupra hartie alba, iar in fata fiecaruia dintre cei asezati, pahare si farfurii din plastic. Sarbatoream un coleg care iesea la pensie, asa era obiceiul si asa facuse si el, o masa festiva cu hartie alba pe birouri si vesla de plastic de unica folosinta. De acasa adusese multe feluri de pasta, care se intinsese pe o cantitate enorma de felii de paine, prajiturele si fursecuri, dar ceea ce-mi facuse mie figura era salata de vinete, care nu mai nimerise gura, in graba cu care fusese manevrata in speranta, bolnava, ca nu va fi vazuta de nimeni. Nu ca ar fi fost ceva nemaivazut ca o felie de paine, cu salata de vinete sa fie urcata pana la gura si apoi muscata, dar nu era prima si apoi eram constienta ca o grasa care se indopa in halul ala, nu putea sa produca o impresie buna unui tip fermecator. Practic la toata incurcatura se mai adauga si intrebarea; scapasem felia de paine din gura pur si simplu sau din cauza felului in care ramasesem cu gura cascata, privindu-l…

        Fusesem angajati in acelasi timp, in departamente diferite, dar cu birourile aflate pe acelasi etaj… De fapt intelesesem ca urma sa se mute la noi in birou, pentru ca pana atunci tinuse locul unui coleg plecat afara. Inalt si blond, mai tarziu mi-am amintit figura lui, vazandu-l pe Brad Pitt in ,,Legendele Toamnei,,. Avea chiar si parul lung, dat pe spate si o barba roscata, tunsa foarte scurt, ma uitam la el si ma gandeam ca e cel mai frumos barbat pe care il vazusem in viata mea.

       Peste masa, ma privea din cand in cand si imi zambea scurt, dezvelindu-si o dantura impecabila, canini albi si ascutiti ca ai unui animal de prada. Conversa cu gratie in stanga si in dreapta si apoi cu mine, cand am reusit sa-mi adun mintile si sa leg o discutie semiprofesionala, dar asezonata cu glume elegante si aluzii fine. L-am atras si incet incet discutia a alunecat in domeniul personal, amandoi destainuindu-ne mandri starea civila, numarul de copii, situatia spatiului locativ, adresa cu aproximatie si alte chestii detinute in fapt sau care urmau sa ne completeze imaginea de familisti impliniti, foarte tineri, dar cum ziceam, mandri si impliniti. Am avut un moment de tacere si conversatia noastra s-a oprit brusc cand am terminat lista si ne-am dat seama, ca sfarsisem tot ce aveam programat de facut. Gandul a fost destul, ca un scurtcircuit ce ne-a decuplat un moment de restul. Apoi, imediat dupa aceea, entuziasmul meu de grasa vesela, cu bluza patata, in sfarsit bagata in seama, cred ca l-a facut sa isi reevalueze spatiul vital si sub pretextul ca se facuse cald si ar trebui deschis un geam, l-am vazut ca pleca si ca uita sa mai se intoarca la paharul si farfuria de plastic, rotunde, nemiscate si patate, la fel ca mine.

       Dupa sase luni, tarziu in noapte, in pragul usii garsonierei unde toate lucrurile mele formau o gramada pana aproape in tavan, Paul mi-a spus:

      - Iulia, un lucru sa nu uiti, din momentul acesta tu esti o femeie libera, iar eu sunt un barbat insurat.

       In seara aceea, dupa petrecerea colegului noastru, ajunsa acasa, in apartamentul nou in care eram mutati de curand, mi-am gasit sotul adormit, iar in baie, unde instalasem o oglinda mare cat tot peretele, m-am privit indelung, din cap pana in picioare, iar apoi in ochi, adanc in ochi,  pana cand mi s-au largit pupilele indeajuns sa alunec cu totul si apoi sa ma trezesc brusc, in timp ce un firicel de sange aluneca despartindu-mi figura in doua, in patru, in saisprezece, in treizesidoua sau chiar mai multe cioburi, caci oglinda se sparsese fatal la impactul cu fruntea mea.

     - Vreau ca barbatul ala sa ma iubeasca, am urlat ca o nebuna, dar neauzita de nimeni si din nou nu am stiut in momentul ala ce altceva as fi putut sa fac, decat sa imi cuprind inca o data genunchii cu bratele, sa ma ghemuiesc straina de tot si de mine,  in singurul loc in care credeam ca ma pot regasi, singurul care era doar al meu, asa goala si invinsa, locul in care cerusem urland,  sa mi se indeplineasca prima dorinta.

                                                                          *

     S-a asezat la un birou exact in fata mea. Doi metri ne desparteau, eu cu fata la el, el aratandu-mi profilul din stanga. Dincolo de el era fereastra, iar dincolo de ea, lumea celorlalti incepuse sa-si piarda culoarea.

    Totul se desfasura dupa reguli pe care nu stiam ca le cunosc, devenisem prototipul florii in vremea polenizarii, mai tarziu el imi spunea ca simtea cum ochii mei il muscau, iar transformarea la care era obligat sa asiste, de la stadiul de molusca la acela de femeie numai buna de iubit la nebunie, il facuse sa-mi vina incet incet in intampinare si sa aleaga resemnat calea, pe care plantasem indicatoare clare, cea pe care voiam  sa o  apuce. Ne-am inscris impreuna la cursuri de engleza, desi nici unul nu avea nevoie de mai multa engleza decat stia deja, iar odata cu asta ne-am ales si cu un al treilea coleg atras de explozia hormonala si care se nimerise intre noi, ca musca in oala cu lapte in clocot.

    Au trecut saptamani si chiar luni in timp ce eu deveneam mai subtire, subtire si eterica, traiam senzatia ca totul se desfasoara in alt plan, ca pot pasi ca prin vraja, din lumea reala, in cea in care noi doi cream deja o alta lume paralela. Serile ne intarziau pe stazile putin luminate ale orasului si ca doi adolescenti, strabateam o distanta incredibila pe jos, doar pentru a prelungi momentul cand eu ar fi trebuit sa ajung acasa, iar el sa revina cumva la cel care era, fara mine de mana. Altul.

  Ne ofeream voluntari la tot ceea ce presupunea prelungirea programului de lucru, munceam cu placere si daruire si inaripati de iubire, ieseam in evident ca doi albatrosi.

  Intr-o duminica dimineata, in timp ce incercam sa-mi hranesc copilul, lucru pe care il facem cu stangacia celui care hraneste copilul altcuiva, toata povestea cazand, de cand ma angajasem, in sarcina maica-mii, primesc telefonul care nu mai existase pana in momentul acela. A fost un simplu ,,vino acum,, si atat.

   Din acel moment totul s-a desfasurat cu repeziciune, dar nu atat de rapid cum mi-as fi dorit eu, transformand totul in jurul meu intr-un decor de teatru burlesc, inainte de mutarea dintr-un  balci in altul. M-am repezit in baie si imi epilam piciorul in timp ce din bucatarie se auzeau chestii care cadeau si se spargeau, raset si apoi plans nervos de copil nedumerit, apoi ciorapii aceia de plasa, rosii…Rochie neagra cu cordon rosu. Pantofi rosii...La ora opt si jumatate dimineata.

   Cand usa maica-mii s-a deschis si i-am impins copilul in brate, mucios pana la barba, plans si speriat, dupa privirea cu care a evaluat tot dezastrul, a oprit o clipa in loc, caci doar asa cuvintele ei au ajuns pana la mine:

- Iulia nu te duce, nu face asta, daca pleci acum, nu te vei mai intoarce niciodata…

- Mama, ma duc… tu trebuie sa stii ca nu pot sa fac altfel, ma duc orice ar fi… si am plecat, fiindu-mi perfect egal ce a inteles mama din marturisirea mea, pe care, era clar ca o intuise, desi eu nu-i scapasem nicio vorba. Dar si ea vazuse schimbarea si nu-i fusese greu sa isi dea seama.

    Paul statea la ultimul etaj intr-un bloc foarte inalt, in partea cealalta a orasului. Copii erau la bunicii materni, Paul avea un baiat cu zece ani mai mic decat el si o fetita de varsta Emmei, iar mama lor, profesoara, fusese de dimineata urcata in tren, prinsa la  modul absolut in sarcina de a supraveghea copii intr-o tabara. Era vara, incepuse vacanta…

Taxiul m-a lasat in fata blocului si niciun moment nu m-am gandit ca urcand la apartamentul de la ultimul etaj, voi trece dincolo inca o data, va fi inca un prag, o poarta, un nivel, pentru care habar nu aveam, daca eram pregatita. Nici vorba de remuscari, de piedici morale, de frica de consecinte, de rusinea unui lucru complet interzis si inacceptabil… nimic din toate astea nu m-au oprit sa intind mana spre usa lui Paul, care s-a deschis inainte sa o ating si care a fost in urmatoarea secunda, locul in care ne-am iubit intaia oara.

     Mult mai tarziu, se facuse noapte, vedeam in zare conturul orasului decupat din albastrul unui cer luminat de Luna, pe care nu o vazusem nicicand, atat de aproape. Poate pentru ca Paul statea la ultimul etaj al unui bloc foarte inalt, poate pentru ca acolo era, in acel moment,  singurul loc de pe pamant unde voiam sa fiu… Dimineata eram tot acolo, dormind pentru prima data goala in bratele unui barbat pe care il simteam cu totul in mine si al meu, cu toata fiinta lui, intr-un mod pe care nici nu avusesem vreodata curaj ca cred ca se poate simti si iubi… Trecusera ani tristi in care imi pierdusem simturile, dar le regasisem dintr-o data si acum simteam ca nimeni si nimic nu ar fi putut sa-mi mai ia inapoi, ceea ce eram dispusa sa platesc cu absolut tot ceea ce inseamnam eu, pe lumea asta.

    Au trecut zilele acelea si m-am intors acasa. A trebuit sa ma intorc acasa, asa cum o facuse toata lumea. Eram cuminti, intorsi in matca noastra, dar lipsiti de sufletele pe care le imprumutasem unul altuia, zalog ca ne apartinem, ca simtim la fel, ca acum suntem noi, altii de cum am fost inainte.

  Era aceeasi vara si am plecat la mare, ca o femeie normala, o femeie cuminte, o femeie cu mama, chiar si cu tata, cu sot in delegatii lungi prin locuri indepartate, femeie cu un copil mic care avea nevoie de aerosoli. Aveam 27 ani.