Ce imi place si ce nu...

             Daca intereseaza pe cineva...Oricum, pe aici cred ca lumea ajunge din intamplare, asa ca am sa-i impart pe potentialii amatori de lectura in doua categorii, sau poate in trei.

              Prima categorie e cea pe care o invit aici ca sa citeasca ceea ce scriu, pentru ca ma reprezinta... Cu a doua categorie nu stau de vorba, sunt cei carora obosesc repede sa le explic, sa argumentez, obosesc si sa-i ascult...dar paginile astea sunt publice.
             Si mai sunt deci ratacitii, care sunt cei mai importanti, caci ei ajung pe aproape exact cum ne alegem partenerii de calatorie cand luam bilete la clasa a doua.

                Ce imi place si ce nu...Imi primul rand sa scapam de ce ,,nu ne place,, lasand ce e mai bun la urma, sau mai bine sa amestecam lucrurile, ca-n viata? Amestecam, e plictisitoare prea multa coerenta...

                 Imi plac oamenii care au puterea si curajul de a-si exprima opiniile, de a le sustine si de a argumenta...nu ma refer la cei care afirmand ca si mine cele de mai sus, cred ca lumea e obligata sa le asculte si sa fie interesata de ineptiile lor, in conditiile cand ei, chiar au curaj sa si le exprime. Cum ne dam seama ca ceea ce emit acesti producatori de ineptii, sunt ineptii? Simplu, ceea ce spun e interesant doar pentru ei si categoria de oameni careia apartin. Deja ma invart in cerc inchis si asa, printr-o emisie fara talent si ilogica, fac demostratie ,,ad factum,, la ceea ce afirmam mai sus.                                 Ineptiile sunt cuvinte goale, asociate fara continut, insiruite chiar si intr-o ordine ce poate parea estetica, sau respectand alte criterii, au calitatea de a nu insemna nimic, un nimic, care in final nu intereseaza pe nimeni . Toate astea insa pot avea si un aspect mai putin estetic, ar putea suna cam asa ,, am infulecat doi mici cu paine si mustar,, sau ,, era tarziu si am incercat sa bunghim un hotel,, fiind un exemplu de ineptii introduse in incercarea nefericita de a descrie niste locuri vizitate, dintr-o pornire de neinteles. Dovada ca producatorii lor nu au deschis niciodata un ghid turistic, sau o carte de calatorie si s-au gandit sa inventeze asa ceva, lasand lumea sa ,,cada pe spate,, fara sa puna macar o saltelutza, ceva moale ...orice, sa atenueze lovitura la cap.

                  Nu-mi plac ineptiile si pe cei care le produc pe banda si mai sunt si mandri de asta. Exemplul ales este rezultatul unei astfel de lovituri, care inca nu s-a vindecat...

                Imi plac cei care socializeaza si care au prin felul lor de a fi, usurinta de a face parte din grupuri. Imi plac oamenii care isi fac si isi pastreaza prietenii, imi plac cei care stiu sa-ti fie prieteni, fara sa te plictiseasca, fara sa te oblige, fara sa te bage intr-un joc concurential. Nu-mi plac cei care ti se fac prieteni si frati de cruce in acelasi timp, care iti vin in vizita neanuntati, sau se autoinvita, care nu-ti mai ies din frigider, din casa, din timpul tau liber, din tot ce erai obisnuit sa imparti doar cu ai tai. Nu-mi plac, cu atat mai mult, cei care daca fac parte din categoria descrisa mai sus, protesteaza si iti devin dusmani de moarte, cand incepi si lupti sa-ti reiei in stapanire timpul si propriile bunuri si devin absolut fiorosi cand, in sfarsit indepartati, incep sa se planga ca sunt alungati, jigniti si neintelesi in toate sentimentele pe care le-au investit in tine...tradatorule! Adica nu-mi plac nesimtitii.

                Nu-mi plac cei care, diferit de producatorii de ineptii, prefera sa taca intr-o maniera suverana, cand toata lumea ii asteapta, politicoasa, sa spuna ceva. Apoi cand tie iti vine randul, sau chiar ai ceva de spus, stiti momentul acela cand tu povestesti si cel care doar pare interesat de ceea ce spui, deschide gura, incet, de mai multe ori...ca si cum ar vrea sa te intrerupa, ca si cum si-a adus aminte de tot ceea ce reprezinta esenta esentelor, chintesenta chitesentelor...(tot saracul Marin Sorescu) El, tacutul ce se vrea profund, umfla si pieptul, ia aer si tu atunci taci, te uiti intrebator si el, el schimba grimasa de mare intelept intr-un zambet nevinovat si te lasa in final sa arati stupid, sau de-a dreptul imbecil, ca unul care uita ce-a vrut sa spuna, in mijlocul propozitiei.

                     Lista se lungeste si cred ca va continua cu si mai multa ravna, stirile din Romania pe care le ascult ca pe un fond sonor aproape permanent, gratie posturilor dedicate stirilor si numai stirilor, mi-ar asigura singure material pentru lista de ce,, nu-mi place,, dar incerc sa ma detasez si sa raman la ce nu-mi place mie, nu la ce nu le place ,,lor,,.
                        Si mai sunt si paginile de Facebook, despre care nici nu ma gandesc sa pomenesc. Doar de Tony Poptamas si Teo si doctorul de grase...Mai bine nu!

                 Nu-mi plac oamenii care nu stiu sa mearga mai departe. Dupa o relatie esuata, dupa schimbari mai mult sau mai putin voite, dupa o cearta cu cineva, prieten sau ruda , sau dupa ce viata le este bulversata de orice poate face sa se intample acest lucru, ei raman ancorati in tristete, in depresie, sau intr-o ura incrancenata, cu dor de razbunare. Incercari dramatice de a tine povara in loc, de a o simti cu toata fiinta si de a se bucura intens de starea de victima, care ajunge sa le devina haina cea mai comoda pentru sufletul lor mic si chinuit.

                        Nu-mi plac momentele cand oameni pe care cred ca-i cunosc, isi dezvaluie fete pe care nu le puteam banui si nu imi place ca acestia prefera sa disimuleze, in loc sa se straduiasca sa isi corecteze lipsurile. Sunt constienti de neputintele pe care le ascund si nu au puterea sa schimbe nimic, prefera sa-si consume energia, doar pentru a parea altfel. Nu-mi plac fatarnicii, cei care prefera sa nu spuna nimic, sa nu-ti arate niciodata ce gandesc, crezand ca in felul acesta iti raman in lista de persoane comune sau chiar placute, dar care la randul lor nu te considera la fel...sunt egoistii care cred ca pastrand aceasta rezerva, isi mentin avantajele relatiei si elimina riscul ca tu, atentionat, sa iti schimbi parerea despre ei si implicit atitudinea.

                 Nu ma plac pe mine insami, cand imi dau seama ca, la randul meu, ma pun deseori in posturile descrise mai sus, facand  exceptie grupul restrans, de altfel, al celor care produc ineptii, mancatorii de mici cu paine si mustar care  bunghesc hoteluri atunci cand de fapt cauta un loc unde sa-si petreaca noaptea. Daca as trece printre acestia din urma, as sti si ...sepuku!

              Nu-mi plac indignatii peste masura, cei care nu recunosc ca le place barfa, cei care fac parada de credinta, de moralitate, cei care dau sfaturi, cand nu le cere nimeni asta. Nu-mi plac cei care cred ca solutiile lor sunt valabile pentru toti si mai ales cei care nu accepta ca pot gresi, ca se pot insela, cei care sunt in stare sa lupte pentru o tampenie, numai pentru ca au sustinut-o la un moment dat. Cu alte cuvinte nu-mi plac incapatanatii, mai ales cei care sunt mandri si cred ca a fi incapatanat e o vitute si nu un defect.

                  Da, multe sunt lucrurile care nu-mi plac... Mai ramane ceva pentru a echilibra balanta ? 

                 Imi place sa am bani, destui cat sa nu fiu impiedicata sa calatoresc, sa ma imbrac cum imi place, sa daruiesc cand am nevoie sa-mi satisfac pornirile altruiste. Imi place sa am bani, cat sa nu depind de programul altora, sa-mi ofer ce-mi trebuie si ce-mi place si imi place sa am bani pentru ca , eu cred si recunosc, ca si asta face diferenta intre lucrurile si oamenii care-mi plac si care nu. E chiar cea mai sigura si simplista cale de evaluare. Aici promit ca daca e nevoie , voi prezenta argumente( a nu se intelege ca banii de care pomenesc, chiar se gasesc la mine in cantitatea care ar putea sa determine fundamental diferenta) Raman deci la alt mod de evaluare, mai greoi si mai complex din pacate, dar acceptabil din punct de vedere social si moral.
               Dupa socanta afirmatia de mai sus, la fel de socant poate fi faptul ca eu cred ca oamenii urati, estetic vorbind , sunt si rai, iar cei pe care nu-i duce capul, ajung sa afiseze involuntar aceasta insusire pe figura, prostia aparand ca un semn particular, determinand apoi uratenie, ca o grimasa ce ajunge definitiva pe figura. Nu-mi plac oamenii urati. Si nici prosti. Ca un bonus, caracterul lor cred ca este la fel de urat, determinat de chinul de a-si ascunde prostia, pana si de ei insisi. Orice efort e acceptat, orice umoare, orice nestiinta, orice frustrare si orice durere, cu o singura exceptie, acceptarea ca situatia de fapt trebuie schimbata.

             Si imi place ceea ce am , tot ce am adus in viata mea, intr-o viata de om, imi plac prietenii mei , imi plac animalele, toate, fara exceptie si cel mai sigur lucru dintre toate, nu-mi plac oamenii in sine, asa cum vad ca au evoluat si ce tind sa devina...

             Imi place la nebunie sa stiu ca pot sterge printr-un click tot ce am scris pana acum, sau ca la fel de usor pot continua...

              Imi place starea mea de libertate, de fapt cred ca asta imi place cel mai mult.