Caci la noi se intampla des asta...La tara sau in orase, oamenii se razbuna pe vecini, otravindu-le animalele. Aud asta de mult, s-a intamplat de atatea ori sa trec printr-un loc in care stiam ca este un animal, sa intreb de el si sa mi sa raspunda, nu-l mai avem, l-a otravit un vecin. Punct!
Cum e posibil sa facem asta si sa acceptam asta, noi, oameni, noi fiintele superioare, cu loc harazit cu un anume scop pe acest pamant, fiinte nobile, unici pana la proba contrarie, noi, fiecare reprezentand o minune ca suntem aici si bucurandu-ne de un dar fantastic, viata...Cum?
Nu dati cu pietre...Stiu, sunt lucruri ingrozitoare, se desfasoara razboaie, deturnari de fonduri care ar trebui sa salveze vieti, specii , sa produca mancare, stiu, exista zone in care se moare de foame, in care mor copii de foame, din lipsa de vaccinuri, din lipsa de medicamente. Asa e.
Dar unul si-a omorat copilul de 6 ani, ca sa-i faca mama sa sufere, iar lumea care traia langa el, stia ca e rau, ca e nebun si nimeni nu a ajutat copilul ala, cu nimic. O persoana din familie dadea interviu la televizor si povestea cum stia ca acelei copile ii era frica de tatal ei, ca era terorizata, ca intreaga comunitate stia acest lucru... Cei care au stiut sunt si ei vinovati de moartea acelui copil, toti.
Oamenii stiu cand au vecini rai si violenti si nimeni nu le zice nimic, nu le face nimeni nimic si nicio autoritate nu este interesata sa se faca dreptate cand acestia ca si nimic, arunca otrava si omoara in chinuri animalele care apara, sau sunt indragite de cei langa care traiesc de o viata. E vorba si de suferinta unor oameni, nu doar a animalelor care mor. Se investeste mult intr-un animal pe care il cresti langa tine, de care te atasezi, are rolul lui in viata ta , e vorba de dragoste neconditionata. Unii chiar nu au pe nimeni altcineva, decat un caine cu care isi imparte zilele si aceeasi curte. Daca cineva pateste asta, ii face cineva dreptate, il ajuta cineva, e pedepsit cineva, macar cu o amenda?
Dar asta, pentru unii, nu inseamna nimic, poate fi vorba de un animal, sau mai multe, omul ramane cu durere in suflet, singur, cu ura nestinsa si infricosat, strange din dinti si se fereste si sa mai arunce o privire in ograda celui care i-a schimbat viata intr-un mod pe care nici nu-l banuieste, caci el nu stie si nu poate intelege cum cineva poate tine la un alt suflet, dar nu la fel de nobil ca al lui...el are suflet de om, asa crede si nimeni nu-l contrazice.
Va stiti vecinele care iau bataie de la nemernicii lor de soti...le stiti? Colegele care vin cu ochii vineti, copii care ridica ambele maini deasupra capului cand le intinzi un mar, dar stiti ca zice cineva ceva? Ii ajuta cineva cu ceva? Nu... trecem pe langa acesti monstri si ii salutam cu jumatate de voce, dar ii salutam, ca asa e politicos...Mai tarziu copiii lor, vor proceda la fel, vor perpetua ura pe care au supt-o din sanul unei familii care nu mai repezinta nimic nici pentru ei si nici pentru cei din jur. Oprobiul tacut, fara nicio consecinta, ii face pe cei rai sa fie si mai rai, pe cei umiliti sa fie si mai umiliti , iar pe copii sa creasca fara sa stie nimic despre adevaratele valori ale unei familii. Intervine cineva, opreste cineva asta, le intinde cineva o mana de ajutor?
Se mira toti si se tzatzaie din buze si se mai gaseste cate unul sa spuna ,, se vedea ca le era frica, ca erau batuti si chinuiti,,...asta dupa ce moare cineva si nu se mai poate indrepta nimic. Deci, concluzia pe care eu o trag, gandindu-ma la toate acestea este ca mai bine sa ne creada pe noi lumea nebuni, tot trebuie sa reactionam. Daca ,,astia,, sunt lasati in pace si nu sunt bagati in seama, se fac si mai rai, au impresia ca sunt normali, ca e firesc sa fie asa, ca sunt indreptatiti si lumea ii respecta pentru ca ei pot fi rai. Din nefericire, acestia primesc un respect pe care nici nu-l cer, de care nu le pasa, caci daca ar fi frica, sau nepasare, sau pur si simplu comoditate, atunci nu ar fi atat de fermi in convingerea lor ca au dreptul sa fie rai...mult timp, zi de zi, poate cu ceva noroc, chiar toata viata.
Se mira toti si se tzatzaie din buze si se mai gaseste cate unul sa spuna ,, se vedea ca le era frica, ca erau batuti si chinuiti,,...asta dupa ce moare cineva si nu se mai poate indrepta nimic. Deci, concluzia pe care eu o trag, gandindu-ma la toate acestea este ca mai bine sa ne creada pe noi lumea nebuni, tot trebuie sa reactionam. Daca ,,astia,, sunt lasati in pace si nu sunt bagati in seama, se fac si mai rai, au impresia ca sunt normali, ca e firesc sa fie asa, ca sunt indreptatiti si lumea ii respecta pentru ca ei pot fi rai. Din nefericire, acestia primesc un respect pe care nici nu-l cer, de care nu le pasa, caci daca ar fi frica, sau nepasare, sau pur si simplu comoditate, atunci nu ar fi atat de fermi in convingerea lor ca au dreptul sa fie rai...mult timp, zi de zi, poate cu ceva noroc, chiar toata viata.
Daca noi toti am fi la fel de ,,nebuni,, ca ei, tot atat de perseverenti in a face sa fie lucrurile cum le dorim noi, daca le-am spune in fiecare zi ce gandim noi despre ei, daca de fiecare data am suna la politie, am scrie pe hartie o reclamatie, ne-am face timp sa o depunem, daca am suna la o redactie de ziar, la o televiziune, daca am face ceva, orice, toti, cat mai multi, sigur lucrurile ar incepe sa se schimbe. Cel putin ceea ce simtim fata de noi insine, cu siguranta.
Eu am fost lovita cu biciul pe panta care urca la Marriott, in spatele Palatului Parlamentului. Un cal se oprise in drum, nu mai putea urca la deal caruta cu fier vechi si lumea claxona si trecea mai departe. Claxonau tiganul care batea calul, care nu mai putea urca panta pentru ca le bloca drumul. Dar treceau, unii pe langa altii si toti pe langa calul care murea acolo, fara sa mai aiba putere sa schiteze un gest. Am si azi pe brate urma acelei zile, dar calul de acolo, din acel loc a fost ridicat de Politie, au adus si camion si l-au luat de acolo si tiganul ala nu l-a mai atins niciodata , pentru vatamare mea a luat 6 luni puscarie si i-au fost confiscate 10 tone de fier vechi, din carutza si de acasa.
Eu am fost lovita cu biciul pe panta care urca la Marriott, in spatele Palatului Parlamentului. Un cal se oprise in drum, nu mai putea urca la deal caruta cu fier vechi si lumea claxona si trecea mai departe. Claxonau tiganul care batea calul, care nu mai putea urca panta pentru ca le bloca drumul. Dar treceau, unii pe langa altii si toti pe langa calul care murea acolo, fara sa mai aiba putere sa schiteze un gest. Am si azi pe brate urma acelei zile, dar calul de acolo, din acel loc a fost ridicat de Politie, au adus si camion si l-au luat de acolo si tiganul ala nu l-a mai atins niciodata , pentru vatamare mea a luat 6 luni puscarie si i-au fost confiscate 10 tone de fier vechi, din carutza si de acasa.
Am mai mancat bataie o data, rau de tot, pe Mihai Bravu. Calul avea o copita rupta complet din glezna, pur si simplu se tinea in piele. Tot asa, cara frigidere si alte chestii la fier vechi. In carutza o femeie si un barbat...Am blocat drumul cu masina si am chemat Politia, deja aveam Politia Animalelor, daca nu stiti avem si lege...din 2004. Pana au venit si au venit repede, am avut noroc ca erau chiar iubitori de animale, tot cu un camion, m-a batut tiganca de m-a invinetit toata, mi-a spart si parbrizul, dar eram asigurata. Am incercat sa ma apar, fara sa plec si am reusit sa imi mentin pozitia pana au venit politistii . Dar nimeni, nimeni nu m-a ajutat, nici macar nu s-au oprit, o femeie se batea pe marginea drumului cu doi tigani si nimeni nu a fost curios sa afle de ce ...
Eu as mai manca bataie oricand, poate eu sunt nebuna, pot accepta asta, eu imi asum asta, stiu ca nu pot sa plec mai departe, nu pot, mintea mea paralizeaza si nu pot gandi altceva decat ca atunci, acolo, lucrul ala ingrozitor nu mai poate continua. Clar atitudinea mea nu poate fi adoptata de toata lumea si nici nu incurajez pe nimeni sa ma imite, in schimb, daca autoritatile sunt sesizate de fiecare data, de fiecare data, daca reclamatiile se strang in teancuri mari, nerezolvate, atunci cineva, intr-o zi , in prag de alegeri, sau pentru orice alt motiv, va face ceva. E nevoie de 200.000 de semnaturi ca sa schimbi o lege... e nevoie de putina insistenta ca sa se aplice legea, sa inceapa cineva sa auda, sa se miste ceva... Doar trebuie sa vedem, sa nu intoarcem capul, sa sunam si sa scriem...sa anuntam pe cineva, sa nu trecem mai departe , sa nu dam radioul mai tare sa nu auzim plansul sau ruga celor care pare ca traiesc singuri pe lume, fie ca sunt oameni sau animale. Stiti...caii nu tipa de durere, nu scot un sunet.
_________________
Eu as mai manca bataie oricand, poate eu sunt nebuna, pot accepta asta, eu imi asum asta, stiu ca nu pot sa plec mai departe, nu pot, mintea mea paralizeaza si nu pot gandi altceva decat ca atunci, acolo, lucrul ala ingrozitor nu mai poate continua. Clar atitudinea mea nu poate fi adoptata de toata lumea si nici nu incurajez pe nimeni sa ma imite, in schimb, daca autoritatile sunt sesizate de fiecare data, de fiecare data, daca reclamatiile se strang in teancuri mari, nerezolvate, atunci cineva, intr-o zi , in prag de alegeri, sau pentru orice alt motiv, va face ceva. E nevoie de 200.000 de semnaturi ca sa schimbi o lege... e nevoie de putina insistenta ca sa se aplice legea, sa inceapa cineva sa auda, sa se miste ceva... Doar trebuie sa vedem, sa nu intoarcem capul, sa sunam si sa scriem...sa anuntam pe cineva, sa nu trecem mai departe , sa nu dam radioul mai tare sa nu auzim plansul sau ruga celor care pare ca traiesc singuri pe lume, fie ca sunt oameni sau animale. Stiti...caii nu tipa de durere, nu scot un sunet.
_________________
No hay comentarios:
Publicar un comentario