La Traian

1.Prima data....

Si am mers prima data in delta. Eram incantata, dar imi faceam o multime de griji, in primul rand din cauza tantarilor, a mizeriei si saraciei de care auzisem...imi faceam griji din cauza apei, oricum gasisem eu multe motive sa-mi fac griji, dar daca il intrebai despre asta pe partenerul meu , de fapt grijile sa intreptau clar impotiva lui si mai ales impotriva nevoii lui de liniste...

Dar eu cum sa cred asta? Daca m-a luat cu el, chiar a facut eforturi sa ma convinga, m-am considerat in continuare indreptatita sa-mi exteriorizez nemultumirile, dupa unele pareri...fitzele de capitala. Nu am spus inca, unde am fost in delta...la Mila 23, intr-un sat amarat, cazati la un pescar amarat, intr-o casa amarata...si am mancat sigur ciorba facuta cu apa din Dunare. Am stat nu mai mult de trei zile si m-am intors jurandu-mi ca nu voi mai calca pe acolo niciodata si primind asigurari ferme ca nu voi mai fi niciodata invitata. Deci povestea dintre mine si delta, nu a inceput chiar ca o dragoste la prima vedere...dimpotriva.

Dar cum timpul le rezolva pe toate, cum a trecut destul si noi am uitat, ne-am trezit din nou in Tulcea, intrebandu-ne incotro o luam...ne bazam pe noroc, nu rezervasem nimic, un obicei dintotdeauna, pe care l-am pastrat pana astazi. In prima seara am stat in centrul orasului, am mancat icre de stiuca la restaurantul hotelului unde ne cazasem, iar a doua zi dimineata am luat-o incet, ca repede oricum nu puteai merge pe drumurile imposibile, spre Murighiol.

Acolo ne-am asezat cuminti pe un mal, al unui canal destul de aglomerat si am dat la sabioara, pana a inceput sa ne plece singura mana in sus...noaptea am facut exact acelasi lucru, visand ca intepam pestii, pe care nici nu i-am putut manca ,unde sa-i curatam , sa-i prajim? I-am daruit unui pusti mucos, ce a asteptat toata ziua langa noi, cine stie ce, ca ce aveam de mancare cu noi, oricum primise, inainte sa zica buna ziua.

A doua zi, duminica, ne-am dus tot in acelasi loc, numai ca partenerului meu i-a venit o idee, tot de geniu, asa cum ii vin lui de obicei. Sa luam o barca. Am fost de acord, nu ma vedeam stand inca o zi, sa ma bazaie mustele si sa ma tot ud la picioare din cauza barcilor cu motor, care mergeau pe canal, de parca erau la curse...Ne-am dus unde erau pontoanele si acolo am inceput sa intrebam...o barca de inchiriat, cu barcagiu cu tot? Nu...la ora aia , duminica toti erau pe Dunare, sau cu turistii la pescuit...poate doar la Traian sa mai fie o barca libera. Cum s-a pus problema acolo pe mal, am gandit ca ,,Traian,, asta trebuie sa fie un pescar ramas la mal, poate prea beat sa mai aiba forta de munca, poate prea batran sa mai aiba vlaga sa dea la rame...era pranzul, cine mai putea sa fie la mal cu o barca, cand toata suflarea era ,, la treaba,,?

Am luat adresa si ne-am invartit oleaca, explicatiile taranilor din delta, nefiind cu nimic diferite de ale taranilor de pretutindeni,, mergi doua dealuri si apoi, dai cotul si o ti inainte, ajungi...sa zic asa in freo juma´ de ceas,, care au fost in final vreo 4 jumatati de ceas, dar am ajuns. ,,La Traian,, era o pensiune, atunci mica, iar Traian era proprietarul inimos, care inca se chinuia sa faca din o fosta gospodarie lipoveneasca, un loc primitor pentru turisti, sau mai bine zis, pentru turisti pescari ...o pensiune pescareasca.

O curte plina de flori, caini si pisici, asta am vazut eu prima data. Mi-a placut....Apoi am vazut ca aveau doua corpuri de casa, construite, sau reconditionate in stil specific deltei, acoperite cu stuf...mi-a placut. Am intrebat de barca...aveau. Una cu barcagiu cu tot....domnul ghid Cristi. Ce bine, ne-am bucurat cand l-am vazut ca se misca cu viteza, a umflat un bidon imens de plastic, clar rezervor de motorina pentru barca si l-a varat asa puturos in masina, a luat si doua vasle si le-a leagat repede sus pe capota , desi nu aveam portbagaj, ...dar a folosit omul spoilerele , ca de alea aveam si el era....grabit. Am pus motorina in bidon, la o statie aproape de pontoane, am ajuns la barca, am incarcat rezervorul, pe noi, vaslele, sculele de pescuit, toate in barca si am plecat voiosi la pescuit duminica pe la ora ...14. Si-am mers cu vantul in plete, pana s-a infundat jiglerul si motorul s-a inecat putin, pana a decedat mortal, asa cum ne-a informat domnul ghid , oftand si dand din umeri. Eu am inceput sa fac glume...nevinovate de altfel , asa la prima vedere, dar cum partenerul meu de pescuit imi e si sot in civilie....deci ma cunoste bine, a inteles imediat aluziile si trimiterile mele nuantate ....asa incat, dintr-o pornire fireasca, dictata de instinctul lui de autoprotectie, i-a cerut domnului ghid o vasla, sa-mi croiasca cateva pe carca....exact asa s-a exprimat ,, da-mi domnule o vasla, sa-i croiesc cateva pe carca, ca daca nu o fac sa taca acum, cand s-a pornit , mai incolo...cand s-o ingrosa gluma, nu o mai oprim nici cu sedative....,, La care domnul ghid, apuca zdravan ambele vasle, le strange cu putere la piept si enunta sacadat urmatorul pricipiu de viata...,,Domnule, nu, eu vasla nu ti-o dau, pentru ca e femeie si o femeie nu se atinge nici c-o floare,,

Spune asta si se lasa o liniste coplesitoare, imi vad partenerul ca deschide gura sa zica ceva, nu prea mai are ce...si ne punem pe ras, de bietul om a zis ca am capiat amandoi si nu intelegea motivul. Dupa ani...dupa multi ani, ne marturisea ca am parut ciudati la inceput, iar el vazuse multe, acolo in barca lui , chiar si neveste batute pentru ca sotii nu prindeau peste...si trebuiau si ei, saracii, sa-si veste nervii pe ceva.

In ziua aceea nu am prins nimic, daca tot ne gaseam pe o balta, un lac intre canale, a inceput omul sa vasleasca si ne-am invartit un pic, mai mult sa cunoastem locul. Atunci am vazut pentru prima data o turma de crapi, crapi imensi, care in apa de jumatate de metru isi croiau drum prin stufaris, speriati de barca, de umbra ramelor, de zgomot . Trecerea lor vijelioasa pe langa noi si felul cum rupeau, trecand, stufarisul lasand carari in urma...m-a uimit si m-a convins ca nu multi stiau coltul ala de rai, ca barcagiul stia locuri bune, iar acolo, in barca lui si la pensiunea unde lucra, trebuia sa ne intoarcem. Eram convinsa deja ca nu ajunsesem acolo intamplator si ca locul ala va face parte multa vreme din viata noastra pentru ca ni-l doream, asa cum era, de mult. Si asa a fost. Azi, delta, Traian, Cristi., o multime de oameni de acolo , ne sunt dragi, sunt prietenii nostri de peste 10 ani. Se facuse noapte cand am coborat din barca si le-am promis...Ne vedem curand, ne vom intoarce la voi si ne-am intors exact dupa o saptamana.