La Traian

2. Eu...pescar.

Nu am pescuit multi ani. Marea mea placere era sa ma plimb cu barca, sa ascult conversatia ,,elevata,, dintre pescar si barcagiu, sa mor de frig si sa ma incalzesc cu o vodca sau cu ceea ce se indura barcagiul sa imparta. Mergeam in delta si nu stateam acasa, pentru ca mai presus de toate, linistea baltii, linistea de acolo, nu aveai cum sa o obti niciunde in alta parte. Lumea de acolo, simpla, cuminte, iti lasa loc sa te misti, sa vorbesti si sa lasi deoparte toate stereotipurile pe care erai obligat sa le porti ca pe o haina stramta, intreaga saptamana.

Pe la pranz ma lua somnul si adormeam indiferent de temperatura de afara, cu cat mai frig cu atat somnul era mai bun. Nu spun nimic despre cum era cand ma trezeam, locul meu fiind cel de pe bancheta de langa motor, pe care reuseam sa ma fac ghem. Cand simteam ceva actiune in preajma, daca se intampla sa vina vreun peste mare, atunci ma trezeam si abia reusind sa ma pun in pozitie verticala, incepeam sa fac glume si sa amenint ca daca intr-o zi ,o sa ma hotarasc sa pun mana pe o lanseta, o sa arat eu ce inseamna peste mare. Si asta o spuneam aproape de fiecare data, era gluma mea preferata.
Pe vreme aia, pensiunea nu era ce e azi. O casa batraneasca fusese cumparata in Murighiol si transformata in casa de oaspeti, sa-i spui pensiune era atunci prea mult . Nu era nici macar pe malul unui canal, sau pe malul Dunarii, era o casa , pe o ulita...nu exista alta sursa de incalzire decat niste calorifere electrice vechi. Se construisera in curtea mare dealtfel, un sir de camere, cred ca cinci, fiecare cu baia ei, iar casa veche, cu o veranda enorma. fusese transformata in sala de mese. Bucataria era departe, in cealalta parte a curtii si de multe ori m-am intrebat cum puteau munci femeile care gateau, spalau vase, curatau peste in frig si fara apa calda.
Ca sa mergem pe lacuri si canale, treceam peste campuri cu masina, ne opream la un ponton si de acolo cu o barca cu motor destul de mic si lent, mergeam mai bine de jumatate de ora pana la locul de pescuit. Iarna drumul era un cosmar, vantul amplificand senzatia de frig.

Fiecare dintre cei care traiau acolo, au ajuns mai devreme sau mai tarziu sa isi spuna povestea , asa incat la un moment dat aveam impresia ca ma duc in vizita la rude. Nu mai erau barcagii, bucatarese, fete la curatenie, nu mai erau sefi, proprietari sau prieteni de-ai lor, erau toti o familie. Stiam aproape tot despre toata lumea si nu putine a fost datile cand am preluat din probleme, de parca era firesc sa o facem, facea si asta parte din rostul nostru acolo.
Nu uit si am sa imi aduc aminte cu multa placere toata viata, de serile de iarna sau toamna tarzie, cand dupa o zi de cutreierat pe apa, prin frig sau ploaie marunta, imi rugam vecinii de ,, suferinta,, aflati la aceeasi masa lunga, pe veranda de care am pomenit, cu o canuta de tabla in mana, sa-mi dea un pic de tarie, adica tzuica de tara fiarta, sa-mi dezmortesc macar mainile...Bautura cu care veneam noi la inceput nu avea nici un rost, acolo trebuia tzuica fiata.
Povestile din acele seri, povesti spuse intre barbati, pescari, erau putine ocaziile cand aparea o alta femeie , imi dadeau senzatia ca traiesc acele momente in locul altcuiva. Cine ma cunostea s-ar fi mirat foarte tare sa stie ce bucurie si placere simteam numai prin faptul ca barbatul meu ma accepta langa el, ca ceilati pescari se simteau confortabil si ca ma tratau ca pe una de-a lor. Eram un camarad , ma simteam asa si se purtau cu mine ca si cum as fi fost.
Incet incet, lucrurile s-au schimbat, s-au construit pentru vara un fel de separeuri din stuf, in care se manca si se statea de vorba pana noaptea tarziu, care ofereau si intimitate si atmosfera specifica, dar si putinta de a trage cu urechea la cum se laudau cei din stanga sau dreapta cu pestii prinsi , sau locurile secrete gasite peste zi, locuri bune, rare...Cate nu se spuneau intre peretii de stuf, ce glume, ce farse se faceau ...ce seri minunate. Dar primul lucru ce trebuie spus aici, e cum am devenit eu pescar...
Intr-o zi pe la pranz, de fapt tocmai ma trezisem dupa somnul obisnuit , am vazut printre gene si marginea fesului, ca ,,pescarul ,, insista intr-o adancitura de mal, lansa foarte exact si apoi recupera lingurita incet, foarte concentrat.
-E ceva acolo? Intreb eu in gura mare.
-Ssst...taceti ca e una babana, a atacat, dar nu a pus botul, acum o enerveaza...imi spune Cristi, barcagiul care se straduia sa tina barca pe loc.
Am asteptat iar operatiunea s-a mai repetat de vreo doua ori, apoi...
-Nu vrea...mergem. Hai Cristi, nu te grabi ,ca nu suntem la curse, ia-o incet, tot asa pe langa mal...

Eu ma uit la locul ala....ma uit in jur si imi dau seama ca daca eu as fi fost stiuca, adica una mare, sa-mi aleg un loc de vanatoare...acolo as fi stat. Lacul era mare, vantul batea usor cat sa onduleze luciul apei, facandu-l sa para scanteietor...Soarele aparea si disparea dupa nori rari, grabiti si eu mi-am zis ca as putea sa incerc.
-Cristi stai. Da-mi o lanseta...Aveam pregatita o lanseta, cineva s-a gandit ca poate am chef vreodata sa incerc, poate o data ma plictisesc, asa ca o lanseta echipata era mereu acolo, langa mine...
S-a oprit, pe vremea aceea fumam amandoi, el si-a aprins o tigare, iar dupa ce mi-am ales o pozitie sigura, sa-ti pastrezi echilibrul intr-o barca cand bate vantul, nu-i tocmai simplu pentru cineva care se impiedica si pe asfalt si lansez...Arunc si am surpriza sa lovesc chiar in buza stufului, la ea in camara ,cum se laudau cei care reuseau o aruncare de asa mare precizie. Imediat incep sa recuperez si dupa o clipa...simt ca-mi smulge cineva bratul din umar. Prind bine batul si incep sa invart mulineta cat pot de atenta. In timpul asta ma gandeam ingrozita, nici nu poti crede cat de rapid gandesti cand lucrurile se intampla si mai ales cand te iau prin surprindere.
Ma gandeam la frana, o fi reglata reglata, la fir, se va rupe , pestele nu il vazusem, dar era greu....foarte greu, mi se parea ca trag de un vapor. Si deodata a tasnit din apa si s-a inaltat intr-o ,, lumanare,, de toata frumusetea. Asta a smuls exclamatii din partea celor din barca, iar in clipa urmatoare, am intrat in panica. Am inceput sa-mi strig barbatul pe nume, intr-una, numele dintr-o singura silaba rasuna strident, il strigam si nu voiam sa faca nimic, dar eram innebunita de groaza sa nu se intample ceva si sa-mi scape...
O adusesem aproape de barca, prea aproape, varga se curbase primejdios, am auzit ca se striga sa dau drumul la frana, la fir...se rupe varga Vanda...se rupe, da-i drumul....in timpul asta, pestele s-a bagat sub barca si de acolo tragea ca un caine de lant. Am reusit sa o scot, am reusit sa o apropii de noi, cat sa poate Cristi sa ajunga la ea, sa o apuce de urechi si sa o salte in barca....Era mare. Nu era cine stie ce, acum pot sa recunosc, dar era o stiuca mare. Am cantarit-o si am masurat-o la Murighiol, avea 2, 90 kg si 59 cm. Iar eu eram pescar de rapitor...
In seara aceia, toti mi-au auzit povestea, nu s-a discutat nimic altceva, au incercat dar numai daca imi intalneau privirea, intelegeau ca tot ce aveau de spus, era doar o intrebare simpla...Si cum ati zis doamna, ca ati luat monstrul ala???
Din acea zi am devenit membru cu drepturi depline in tagma stiucarilor de la pensiunea ,,La Traian,, acceptata ca om serios, am inceput sa vreau si sa capat sculele mele, linguritele mele, sa am povestile si secretele mele...a inceput o competitie dura de cautat si furat din trusa celuilalt, mai mult eu din a lui, el se lupta mai mult sa-si recupereze bunurile, invidii crancene pentru cate o bucatica de metal lucios, cu cate un punct rosu in plus...am inceput sa primesc de ziua mea mulinete si lansete performante, iar ca semn suprem ca ma vrea partenera si ca-i e drag de pescarul din mine, mi-a daruit un costum cu cizme cu tot din neopren. Acum puteam pescui pe orice vreme.
Apoi am inceput sa am si un tel, imi doream mult sa-l fac mandru si stiam ca pot face asta intr-un singur fel, intrecandu-l.
S-a intamplat in iarna anului 2009, in decembrie, dar pana atunci multe alte povesti asteapta. Aceasta a fost prima.