1996. Budapesta, Istambul si Praga

Nu-mi propun sa fac din aceste postari o culegere de tipul ghidurilor turistice. Este plin internetul de asemenea prezentari facute de profesionisti, cu denumiri, descrieri , date tehnice si informatii. Eu am sa transcriu mai mult sentimentele care au ramas dupa trecerea timpului , cat si cele mai puternice amintiri care fac legatura  intre mine si  locurile vizitate, iar pentru acest motiv, multe lucruri scrise aici trebuiesc percepute ca venite dintr-un punct de vedere subiectiv.

Nu am avut pasaport inainte de 1989. Prima calatorie in afara granitelor a fost in Ungaria, la Budapesta si sotului meu i-a luat mult timp sa ma convinga ca e momentul. Am fost mult influentata de propaganda daunatoare bunelor sentimente, pe care o practicau dupa revolutie multi oameni din politica si din presa. Vizita la  Budapesta din vara anului 1996 a devenit punctul de plecare, ne-a deschis gustul si  a facut ca verbul ,, a calatori,, sa devina de atunci  definitia unei pasiuni si apoi a unui mod de viata.

Prima vizita in Budapesta ne-a depasit asteptarile. Budapesta vara, mai ales pe inserat, este mai romantica, pentru mine, decat multe dintre orasele europene care isi bazeaza reclama tocmai pe acest atribut . O plimbare pe malul Dunarii, luminata de miile de becuri ale Podului Cu Lanturi, pe sub zidurile elegante ale Cetatii Buda, in care se inalta superb Palatul Regal , Bastionul Pescarilor, sau prin zona veche a orasului, prin dughenele cu suveniruri, prin cafenelele sau carciumioarele cu mancarea traditionala ungureasca....in doi, e tot ceea ce iti poti dori de la o destinatie atat de convenabila. De la nivelul Palatului Regal, construit in Buda, privelistea Palatului Parlamentului de pe malul celalalt al Dunarii, e o imagine de vis, iar urcarea pana acolo cu tramvaiul vertical, e de asemenea un prilej de incantare.Despre mancarea ungureasca, pot doar sa amintesc. Pe parcursul ultimilor ani, traversand Ungaria de nenumarate ori, practic neputand sa mai facem o statistica a vizitelor in tara vecina, pot spune ca sunt locuri in care preferam  sa mancam, care intrec cu mult alte locuri cu rezonanta din punct de vedere gastronomic. Dar ceea ce imi place in Ungaria mai presus de toate, este ciorba de peste ,,ca la Szeghet,, pe care o consider cea mai buna din lume. Am gasit o data, o supa de peste si moluste in Biarritz , intr-o carciumioara, vis a vis de catedrala din piata Sf.Eugenie, dar oricat ar inclina sotul meu spre aceasta din urma, eu votez tot ciorba de peste de la Szeghet. Imi amintesc ca in Budapesta , atunci, am cumparat primul set de monezi nationale, primul din lungul sir de seturi de monezi,  pe care le cumparam inevitabil din locrurile noi vizitate, monezile si canile inscriptionate fiind amintirile pe care le aducem mereu cu noi acasa.

A doua iesire, in aceeasi vara,  a fost in Istambul.

Tot cu masina, ne-am bucurat de o noua autostrada, data recent in folosinta de turci, care ne-a scurtat mult si drumul si timpul pana la capatul Europei. Pentru traversarea Bulgariei, am fost pregatiti sufleteste, iar drumul la dus nu ne-a creat probleme,  intoarcerea  transformandu-se insa intr-o adevarata aventura, una care se putea termina de-a dreptul brutal. 

La plecare am  asteptat sa se lumineze de ziua, langa granita, propunandu-ne sa nu oprim in Bulgaria nici macar pentru cinci minute. Ne-am oprit de cateva ori la semnul unor politisti  burtosi, cu camasa descheiata, asudati si mirosind a bere si ceapa, care dupa ce manipulau un fel de pistol cu o mica parabolica in capat, ne imputau o viteza ilegala  pe care nu o avusesem, amanunt care nu insemna nimic. In schimbul a 5 dolari, acestia ne dadeau unda verde, putandu-ne continua drumul pana la urmatorul vigilent, care ne supunea aceluiasi tratament. Multumeam, in sinea noastra, celui care ne invatase ca trebuie negociat la sange pentru aceste ,,amenzi,, si mai ales ca fusesem invatati sa avem la noi bancnote cu valoare foarte mica. 

La granita turca am facut poze...era prima iesire din perimetrul fostului lagar comunist si un moment inima ne-a batut mai repede. Turcia, asa cum am vazut-o noi atunci era surprinzatoare, primul lucru care sarea in ochi fiind diferenta enorma intre unele zone, fata de altele. Am vazut sate in Turcia care pareau desprinse dintr-o istorie mult indepartata, fara curent electric, apa, canalizare si nimic ce ar fi amintit de secolul XX si cartiere la periferia Istambulului, pe dealurile verzi si pline de maslini, cu gradini luxuriante ,pe care le-am ragasit mai tarziu in sudul Frantei sau nordul in Italiei. Turcii, ospitalieri si calzi, faceau cat timp le erai oaspete, sau client, eforturi evidente sa te faca fericit. Doua lucruri m-au fascinat in Istabul atunci. Biserica Sf. Sofia, pe a carei marmura verde, daca  inchid ochii si ma gandesc, pot si azi sa mi-o amintesc in detaliu si Marele Bazar in care mi-am petrecut o zi intreaga, din cele patru cat a durat excursia. Cu ocazia vizitei in Istambul am pus piciorul pentru prima data pe alt continent, trecand podul peste Bosfor,  in Asia. Un  lucru teribil atunci a fost traficul din Istambul, pentru ca,  pana azi, nu am gasit un  alt loc cu care sa pot compara haosul pe care mi l-a inspirat. Adevarul este ca nu am vazut in Istambul , in afara de noi, pe nimeni cu o alta masina cu numar strain. Proptita in patru puncte ca o pisica isterica, nu puteam crede ca inaintam, parcam si ca din balamucul ala vom scapa fara nici o zgarietura.  Abia dupa ce am vizitat Londra, mult mai tarziu,  tot cu masina, fara sa fim  macar o singura data claxonati , mi-am dat seama ca pot sta linistita in dreapta, oriunde ne-am propune sa mergem si oriunde ne-am afla, in orice conditii de trafic. Cinstit vorbind, doar  acestei  abilitati absolut exceptionale a sotului meu de a sofa impecabil, absolut oriunde in lume, am putut sa ne permitem atata mobilitate, fiind si acest lucru un motiv in plus care ne-a dezvoltat pasiunea. Din Turcia ne-am intors cu fotografii, monezi, si din bazar cu cateva mici bijuterii, un sal de casmir si multe impresii placute  fata de foarte vechii si redutabilii nostri adversari traditionali.Tot de atunci am ramas indragostita pe vecie de cafeaua turceasca, pe care o consider si azi cea mai buna din lume, asta poate pentru ca nu am baut vreodata Kopi Luwac...
 La intoarcere, nu am mai avut norocul de a fi lipsiti de evenimente traversand din nou Bulgariei. Stabilisem sa trecem granita  pe la Varna, sa ajungem apoi intr-o statiune romaneasca, unde urma sa ne intalnim cativa prieteni.  In aceasta idee, nu am mai luat drumul cunoscut deja ce trecea prin Sofia si ajungea la Giurgiu, ci din Turcia am trecut granita peste niste munti inalti, pustii, printr-un punct de frontiera izolat, iar in Bulgaria ne-am chinuit mult sa descifram indicatoarele scrise cu litere slave, acolo unde erau indicatoare, ca sa ajungem mai intai la Burgas. La masinuta noastra cumparata la mana a doua, i s-au stricat luminile si nici nu stiam ce greu e traseul pe care harta nu-l evidentiase asa cum era de dantelat in realitate. Se lasase bine noaptea si nu am vazut nici un loc care sa ne inspire incredere, deci nu ne-am putut opri. In noaptea aceea, fara lumini, am strabatut o sosea pe care o traversau milioane de broaste de balta si care faceau masina sa patineze ca pe gheata in momentul in care trecea peste ele. Era un covor  de broaste ce lucea verde in lumina lunii si daca cineva mi-ar fi povestit mie scena, in mod sigur m-as fi indoit ca ceea ce-mi spune e adevarat . Amintirea acelei nopti, sunetul trecerii masinii peste broastele ce invadasera drumul , trecand probabil dintr-un lac in altul,  gropile adanci si dese, pe care nu le puteai practic nici vedea nici ocoli si frica teribila care pusese stapanire pe mine, au fost in continuare cu mult intrecute de teroarea unei urmariri ca-n filme.
 In Burgas, in zona portului, ne-am ratacit. Dupa harta si indicatoarele ilizibile, am ajuns intr-o fundatura. Acolo in semiintuneric, cativa tipi stateau rezemati de un BMW cu portierele deschise. Sotul meu a coborat si i-a intrabat in engleza daca acela e drumul spre Varna. I-au dat amabili explicatii prin semne, si am inteles amandoi ca ni s-a spus sa facem stanga, pe a doua strada . A multumit frumos, s-a intors la masina si am plecat. Privind in urma, intrigata de lipsa de treaba a celor care in miez de noapte stateau de vorba in locul acela, mi-am dat seama ca dupa plecarea noastra , imediat s-au aruncat in masina si au demarat in tromba. Ce intuitie, ce simt al orientarii in acel intuneric , ca nu prea aveau becuri pe stalpii de iluminat public, a facut ca sotul meu sa nu faca stanga cum primise indicatii. Cu coltul ochiului a vazut si i-a fost  clar ca facand stranga pe a doua, am fi ajuns exact pe un doc, in portul vechi din Burgas....si probabil nu as mai avut azi cum povesti , multor turisti romani rataciti sau nu, intamplandu-li-se multe in perioada aceea, traversand Bulgaria....

Veneau dupa noi, si desi aveam un turbo-diesel de 1600 cm , Golf-ul fiind o masina nervoasa, nu se compara cu BMW-ul lor pus pe rele. Mi-a spus sa stau linistita, vazuse pe harta ca urma o portiune lunga de serpentine si daca pe linie dreapta ne puteau usor ajunge din urma, pe viraje...nicidecum. Invatase sa sofeze de copil  pe Dealul Negru din Valcea, in zona de munte si serpentinele erau ,, specialitatea casei,, Ma linistea spunandu-mi ca daca reuseam sa ramanem pe sosea, nu aveau cum sa-l faca sa opreasca, iar dupa un timp imi explica ce planuri avea sa scape de ei, stia din filme mai multe trucuri...Iar eu, eu care traversam strada cu teama in Bucuresti, nu sofam inca de frica, desi aveam carnet...eu trebuia sa stau linistita. Si au venit serpentinele si a avut dreptate. I-am pierdut pur si simplu. Pe viraje ramaneau mult in urma, in conditiile in care noua abia ne scartaiau un pic cauciucurile. Parea chiar ca se distreaza foarte bine...si nu ma refer la cei din BMW. Apoi, cand se indrepta drumul, iar apareau, probabil si mai nervosi,  dar veneau si serpentine asa ca in final au  renuntat si am intrat in Varna unde am constatat ca eu nu mai avea glas. Mi-am jurat atunci ca va trece mult timp pana voi risca sa repet experienta traversarii Bulgariei. Sotului meu ii luceau ochii in intuneric, iar de atunci stiu ca adrenalina si gustul victoriei,  poate face un barbat cu mult mai frumos decat ti se poate parea in mod obisnuit.
In aceeasi vara a urmat  Praga.

Inca occidentul ne era interzis si drumul spre frumosul oras din centrul Europei a trecut la cateva sute de metri de breteaua autostrazii care ajungea in 30 minute la Viena. Scrisnind un pic din dinti, ne-am continuat drumul si Praga s-a dezvaluit in curand, ca o mare surpriza. Galagios, pestit si stalucitor, Bulevardul Central  face o intoarcere monumentala in Piata Wenceslas, in fata Muzeului National si se desfasoara spre zona veche a orasului. Pe Mala Strana, printre magazinele pline cu cristaluri de Bohemia,  apoi pe Podul Carol peste Vltava, esti inconjurat de cultura, civilizatie, istorie si multa legenda. Praga ne-a dezvaluit pentru prima data, aerul vechi european, pe care nu-l mai intalnisem pana atunci, devenind pentru totdeauna o destinatie mereu dorita, de asemeni accesibila, iar mai tarziu s-a aflat  la indemana pe traseul nostru de acasa, spre alt acasa si inapoi. In Praga am gasit un hotel superb pe o strada de langa Opera si ne-am confruntat cu o mare problema. Am parcat langa Turnul Ceasului Astronomic si pana la hotel aveam mai putin de 60 m. Practic era dupa colt, dar pe sens interzis. Acolo in intersectie, un politai se hlizea la noi. Il intrebasem unde e hotelul, ne lasase sa mergem sa ne rezervam camera si astepta sa luam masina. Ne-am uitat pe harta, adica sotul meu, ca eu cu hartile chiar nu stiam pe vremea aceea sa umblu si nu a ajuns la nici un rezultat. De obicei avand harta, refuza cu incapatanare sa intrebe pe careva. De data asta harta orasului vechi l-a dezarmat. Politistul abia astapta. Cand a inceput sa explice si a ajuns cu degetul pe latura cealalta a dreptughiului de hartie fata de locul in care ne aflam noi, am crezut ca glumeste. Dar nu, trebuia sa iesim din oras, sa mergem pe jumatate din circuferinta sa, pe o sosea de centura si sa intram apoi din nou in oras, ca sa ajungem pe stada cu hotelul, dotat cu parcare la subsol si mai ales sa ne aflam pe sensul potrivit. Corect si legal. Deja rodat cu bunele noastre practici de acasa si incurajat de experienta bulgara, cu 10 dolari am parcurs cei 60 m in marsarrier si toata lumea a fost fericita.

Urmatoarea noastra vacanta departe, a fost Grecia, in primavara anului urmator. Grecia ne astepta , deci  am uitat  repede ceea ce-mi propusesem dupa ce scapasem din aventura bulgara.

                                                                          Va continua...