La Delphi, complexul este imens, de fapt Tempul lui Apollo este doar un edificiu in cetatea antica, strajuita odinioara de ziduri puternice, care cuprindeau cladiri administrative, locuinte, amfiteatre si care s-a dezvoltat acolo, in creierul muntilor, poate tocmai datorita existentei acestui templu. El a fost construit, asa spune legenda, pe inaltimile Muntilor Parnassus, in urma unui vis al nimfei Cassotis, iar apoi in jurul lui s-a dezvoltat un oras infloritor, Apollo fiind un zeu iubit de toti. Cine nu iubeste soarele, lumina si caldura?
Prestigiul imens al cetatii a fost consolidat si de preoteasa Phitia, care isi anunta prorocirile, mai ales in vremuri grele, din oracolul aflat sub Templul lui Apollo si care a avut o influenta enorma in deciziile pe care le luau inteleptii cetatii si de pretutindeni.
In templu, exista din timpurile cele mai vechi o platforma de sacrificiu ce avea chiar si o panta pe care se scurgea sangele cald, adus ofranda atunci cand zeul trebuia imbunat, iar totul din jur, muntii si aburul misterios ce le inconjura crestele, coloanele albe ce inca erau in picioare si zidurile tacute, totul iti inducea o senzatie de maretie misterioasa, cu atat mai intensa cu cat iti dadeai seama cat e de indepartata, Templul lui Apollo fiind construit cu mult inaintea istoriei pastrate in arhive, cu mult inaintea perioadei precrestine, cu mult inaintea a tot ceea ce ne determina pe noi azi ca civilizatie, lucruri de care mai suntem constienti sau nu.
Inainte de a ajunge in Grecia, mi-am imaginat ca totul in jur poarta aura istoriei antice, ca peste tot se inalta coloane de marmura si vestigii ale infloritoarei civilizatii disparute, dar mi-am dat seama ca acestea sunt rare, pastrate cu eforturi mari pentru a mai arata ceea ce au reprezentat vreodata, ca foarte multe au fost distruse de barbari, de trecerea timpului, ca multe puteau ramane pe loc, dar au fost furate, ca vestigiile sunt putine si imprastiate pe o suprafata egala cu intinderea vechii Elade si cu greu vom putea sa le cuprindem pe toate.
Ne-am indreptat spre Atena avand lista cu obiectivele ce nu trebuiau ratate, pregatita. Atena este azi lipita practic, prin extinderea ambelor orase, de Pireu, circulatia prin aglomeratia urbana, impanzita de motociclisti si masinute mici, de biciclete si turisti, fiind aproape la fel de dificila ca si in Istambul.
Am cautat un loc in care ne-am propus sa ramanem mai multe zile, si am gasit un hotel cu nume de poveste, aflat intr-o gradina de vis, inconjurat de vegetatie, piscine si alei cu flori...De acolo plecam dupa cina spre targul de antichitati asezat la poalele dealului Acropole, antichitati si artizanat, si nu pot acum cand scriu sa nu-mi ridic privirea catre marea farfurie ornamentala cumparata de acolo, cu modele clasice grecesti...cani nu aveau cu aceleasi teme, caci grecii beau din amfore si cupe...nu-i asa?
Atena exista ca oras si este locuita inca din epoca bronzului, poarta numele glorios al zeitei intelepciunii si este capitala Greciei moderne. Legenda spune ca doi dintre cei mai puternici zei si-au disputat patronajul orasului, pe langa Atena, acesta ar fi fost dorit si de Poseidon. Zeus in mare lui intelepciune, a propus pentru o alegere corecta, sa-i lase pe locuitori sa aleaga si acestia au ales-o pe Atena. Le promisese un dar minunat si anume maslinul si acestia l-au ales, refuzand darul lui Poseidon, un izvor cu apa sarata ce simboliza suprematia pe mare. De fapt au ales pacea si nu simbolul belicos al zeului barbat. Au devenit deci atenieni, ceea ce sunt pana in zilele noastre, dupa sapte mii de ani de la legendara alegere.
Istoria a ridicat Atena si a coborat-o pe valurile timpului, iar razboaiele cu marea sa rivala Sparta, au facut din cele doua orase adevarate puncte cardinale ale lumii antice. Poetii, filozofii, matematicienii si toti marii ganditori ai lumii antice aveau un loc in Agora Atenei, aflata langa dealul Acropole.
Pe Acropole, se inalta Parthenonul, templul zeitei Atena, care din 438 i.Hr si pana azi a fost si templu si trezorerie, biserica crestina si moschee turca, dar care a ramas si va fi multa vreme de acum inainte un simbol si o bijuterie a lumii antice, a artei grecesti si a democratiei ateniene. Desi plin de schele si prelate, aflat intr-o continua actiune de restaurare, Parthenonul mi-a lasat poate cea mai puternica impresie pe care am avut-o vreodata in fata unui lucru construit de om. Emotia puternica ne-a facut sa urcam dealul pana la nivelul templului, unde ne-am dat seama ca ne lipsesc biletele de intrare ce trebuiau cumparate de...jos. Asa ca am ramas admirand panorama orasului si am astepta cuminte ca iubitul meu sa coboare si sa urce inca o data dealul, in pas alergator, de aceasta data cu biletele pe care le-am pastrat pana azi...tot amintire.
Un alt loc minunat pe care l-am vizitat si care e conturat bine in amintirile mele este Templul lui Poseidon, de la Sounion, la sud de Atena.
Aflat pe marginea unei stanci aplecate deasupra marii, neterminat niciodata, distrus si refacut dupa mai multe invazii, degaja prin lumina coloanelor de marmura inaltate inutil spre cer, o adevarata magie. Nicicand nu au apucat sa sprijine ceva....au ramas pentru vesnicie, siruri de coloane ce se inalta stralucitoare pe fondul cerului albastru, pe fondul marii ca de smarald...ca o bijuterie pe gatul alb al unei statui de marmura fara chip si fara nume. Caci timpul trece in continuare, peste Grecia si peste istoria ei, peste noi si peste cei ce vor veni...iar mai tarziu tot pietrele vor fi cele ce vor ramane si vor povesti . Doar pietrele si coloanele facute din ele...
No hay comentarios:
Publicar un comentario