Despre ce mai vorbim...

                      Gresesc mereu si de fiecare data recunosc ca exagerez dand foarte multa importanta, atentie si timp, chestiunilor care se dezbat la un moment dat in spatiul virtual al internetului, pe ecranul televizorului, sau intre cei cu care stau de vorba.
                     Gresesc, pentru ca uit de multe ori cat de pretios e timpul care trece. Se pot planui, se pot spune si se pot face multe, se pot gasi surse pentru crearea unei stari de bine si nu invers. La nivelul fiecaruia dintre noi, cred ca acestea se pot impune prin vointa, prin o gandire pozitiva, prin preocupari care sa ne apropie de partea luminoasa a trairii fiecarei zile si sa ne indeparteze pe cat e posibil de partea ei intunecata. Iar daca toti am urmari asta ca pe un scop...
                     Ne-a schimbat viata si ne-o influenteaza in fiecare zi...spatiul virtual al internetului este plin cu tot felul de lucruri, dar cu discernamat si ochii larg deschisi, cred ca poate fi utilizat pentru a ne bucura, a invata si a progresa, in loc sa ne otravim practic sufletul si mintea, cu ceea ce ne poate duce, in final, la o anihilare a ceea ce a insemnat candva propria personalitate.
                     In discutiile cu adversarii celor pe care le sustinem, persoane sau idei,  am constatat ca unii sunt dispusi, fara sa te cunoasca, sa te urasca de moarte, par ca daca ar fi langa tine, ti-ar putea face, fara remuscari, tot raul de care ar fi in stare. Nici nu mai pomenesc de limbajul folosit...Spatiul creat pentru schimbul de informatii, impresii, pareri, devine un adevarat camp de bataie, in cel mai abject razboi pe care l-a cunoscut vreodata omenirea...razboil civil, fratricid, razboiul hranit cu ura intre cei care vorbesc aceeasi limba, care s-au nascut pe aceeasi strada, care poate chiar au avut la un moment dat afinitati. Oameni care, ca si tine, nu au nimic de pierdut, sau de castigat la nivel individual sau pe termen scurt, par a fi in stare sa te trateze ca pe cel mai mare dusman. Din cauza politicului,  in ultima perioada, lucrul acesta a ajuns ca un curent general in care putini sunt cei care nu se abtin sa se arunce.
                     Dar ceea ce scriu acum mi-a fost inspirat de reversul medaliei, de cei care folosesc spatiul din spatele ecranului ca pe un loc in care isi intalnesc, sau isi cauta prietenii si care reusesc in marea de patima, stiri contradictorii,  rautate generalizata si partizanat fara argumente, sa-mi puna in fiecare zi un zambet pe fata, sa ma invete in fiecare zi ceva nou, sa intinda in fiecare zi o mana de ajutor, o floare, o imagine frumoasa, un gand bun, o informatie utila.
                      Asa am aflat ca azi este ziua Biodiversitatii, ziua in care oamenii se gandesc la ceea ce ar trebui promovat si facut, pentru sustinerea a tot ceea ce inseamna viata. Ce subiect...cat s-ar putea discuta despre asta, cate ar fi de facut, ce bine ar fi si ce util daca am putea sa comutam  preocuparile meschine si derizorii in contributii, care oricat de modeste,  ar putea aduce o raza de speranta.
                     Noi care lasam munti de gunoaie in urma noastra, noi care aruncam tot ce se poate arunca in ape si acolo unde ni se joaca si unde ne cresc copii, noi care in continuare vanam animale libere, doar pentru placerea de a ucide, noi care crestem animale in conditii ce ne descalifica din pozitia de fiinte superioare, dar ne inconjuram de animale salbaticite de care ar fi trebuit candva sa avem grija....noi  putem face multe si nu facem nimic, doar ne razboim fara nici un deznodamant. Salvarea Deltei Dunarii, crearea unei rezervatii pentru caii salbatici, gasirea unei solutii pentru braconajul fara limita, totul devine subiect de polemica si atat...Cainii vagabonzi sunt un subiect bun, ca orice lucru care a scapat de sub control. Par a avea mai multi adepti decat copii abandonati si batranii ramasi fara nici un suport. Timpul trece si nu se intampla nimic. Raurile din muntii Romaniei, raurile care pana nu demult erau pline de pastravi, azi sunt captate prin conducte si puse sa produca curent ieftin, pentru a fi vandut scump. Padurile sunt taiate fara mila si se fac nenumarate reportaje despre asta, fara nici un rezultat. Stim cine le taie, stim unde se duc si cu aceeasi minte bolnava ne miram ca oamenii isi pierd casele in inundatii sau alunecari de teren. Abuzuri si nedreptati sunt prezentate si capata imediat adepti si contestatari, dar problemele raman, se acutizeaza si normal, ajung sa se inscrie la acelasi capitol, al lucrurilor scapate de sub control. Vorbim despre tot si nu facem nimic. Suntem adepti sau adversari si uitam ca scopul ar trebui sa fie rezolvarea problemelor si nu victoria in dezbaterea de pe marginea lor.
                    Nimeni nu este pe deplin rau sau bun, dar dupa directia in care se indreapta lucrurile, cred ca balanta se inclina intr-o regresie morala, sociala si economica, ce nu mai poate fi echilibrata de ceea ce intr-un rar moment de optimism, am distins  din acest tot ce ne inconjoara. Este putin, mult prea putin, iar timpul trece parca contractandu-se...Nu ne mai da ragaz, nu ne mai iarta si profetic ne asteapta spre judecata aici...aici unde se produce raul si unde cineva trebuie sa plateasca.
                    Oricum multumesc din suflet  celor care mai cred ca daruind virtual o imagine frumoasa sau un cuvant bun,  pot face o clipa, chiar si o singura clipa, undeva,  un om sa zambeasca si sa uite...