Plan tarziu

                   Daca stai sa judeci dupa activitatea de aici, unde oricum scriu rar...ai putea crede ca in ultima vreme nu mi s-a mai intamplat nimic demn de consemnat. S-ar zice ca nu m-a mai agitat, enervat, uimit, indignat nimic, lucru pe care cei care ma cunosc, oricum nu l-ar crede...motivul e deci altul si acela ar putea fi, daca as fi cinstita sa recunosc...lenea, stiti starea aceea cand faci ce faci ca trebuie, numai cand trebuie, numai daca trebuie si in rest....consum minim de energie. Consum minim de toate, energia putand fi tradusa in timp, bani, nervi, sau chiar placere. Am redus motoarele, am sarit peste mai toate chestiile pe care mi le-am propus de facut si abia acum, cand am deschis pagina alba, mi-am dat seama ca inertia nefacerii m-a facut si sa uit planul...ala, care o fi fost, ca un plan mereu exista.
                    Stau pe un colt de canapea, stau chiar inghesuita pe un colt de canapea, de o pisica ce ne-a intrat in casa, facandu-ne sa credem ca ni s-a facut o mare favoare ca ea ne-a ales si nu invers. Ma misc usor si ma uit urat la fiica-mea care-si trage de zor nasul, isi sterge cu grija ochii umflati si se chinuie sa respire, desi e indopata cu pastile antialergice...Ea e inghesuita pe celalalt colt de canapea, cu o mana pe pisica si o carte in cealalta mana.
                     In general imi explic cu usurinta lucrurile pe care le intalnesc, controlez situatiile pe care trebuie sa le parcurg si sunt mandra ca putine lucruri ma mai surprind. Ma indignez cand nu am ceva mai bun de facut, cand tin hangul altora si cand situatia nu-mi da alta posibilitate de exprimare, in rest...daca pot sa ma amuz bine, daca nu, am invatat sa ignor...acesta fiind ultimul lucru din lista celor pe care mi le-am propus ca parghii de interactiune cu mediul. Zic ultimul lucru pentru ca a fost cel mai greu de distins, de invatat, de aplicat...greu pentru ca asta a insemnat sa invat sa ma pun pe mine inaintea a tot ceea a m-ar putea face sa uit de mine, chiar si pentru cateva momente...
                    Poate fi o forma de oboseala, au trecut anii, nu mai sunt tanara si am invatat continuu, probabil toti fac la fel, dar acest ultim lucru imi pare foarte util si de aceea am zis ca e bine sa-l impartasesc, cine stie poate cineva castiga timp si se  bucura de beneficii fara a mai fi nevoit sa parcurga pentru asta jumatate de viata.
                    Am inceput prin a ignora ceea ce parea diferit de ceea ce facusem, traisem si imi placea...adica am ignorat obiceiuri si obisnuinte si m-am adaptat unor lucruri care imi placeau mai putin. Nu a fost asa rau...
                   Am continuat prin a incepe sa ignor oamenii pe care m-am simtit obligata o viata intreaga sa-i suport si sa ma fac ca-i plac. Nu a fost rau deloc...
                   Am trecut apoi la cei pe care nici inainte nu faceam un efort deosebit sa-i percep, o faceam mai mult de ochii si gura lumii si aici am constatat ca de fapt chestia asta, ceilalti o faceau de mult, daca nu dintotdeauna...beneficiul constatat ar putea fi important, daca nu ar fi clar mai simplu sa ignor si acest calcul.
                   Ajutata fiind de circumstante si imprejurari, azi pot sa ignor lucruri  pentru care inainte puteam sa plang pana sarea camasa de pe mine, sa nu dorm noaptea, sa intru in discutii nesfarsite si contradictorii cu oameni pe care nu concepeam sa nu-i iau in serios si ale caror pareri contau enorm.
                   Va insemna asta ca voi trai mai mult? Voi consuma mai putini neuroni, voi suferi mai putin si voi dormi mai bine? Absolut...pentru ca m-am convins de un lucru, nu pot sa schimb lumea, in nici o asociere cu nimeni care mi-ar impartasi parerile, nu s-ar  putea schimba nimic, oricat de multi am fi...Trista constatare, dar daca mi se va revela intr-o zi contrariul, voi recunoaste de indata.
                   Ma uit la matza care doarme langa mine, un animal venit de curand din strada, care doarme dus pe canapeaua mea foarte importanta pana am invatat sa o ignor. Stam pe ea si nu ma mai gandesc ca s-ar putea murdari, in egala masura in care pisica nu se gandeste la asta...pentru ea e simplu, eu abia acum am invatat si am ales sa simt doar moliciunea calda a banitei care urca si coboara usor, sub mangaierea mea indiferenta.