Au trecut cateva zile, vreo patru cred și aveam totul pregatit. Stiam cum trebuie demarat proiectul, cu cine trebuie luata legatura din institutiile care aveau tangenta cu ceea ce incercam eu să fac...Cert este că nu erau deloc pregatiti să promoveze forta de munca romaneasca în strainatate, lasand cale libera escrocilor, celor care faceau trafic de carne vie, celor care își exploatau conationalii fără să aiba teama că vreo autoritate li s-ar putea pune impotriva. De asemenea incasau comisioane și taiau chitante false, fără să plateasca statului nici un fel de taxa sau impozit. Mi se dezvaluia o lume noua, ciudata, o lume care avusese acelasi punct de plecare, dar care pe parcurs se ramificase, devenind în cele din urma o retea greu de controlat, unde se miscau sume imense de bani, de pe urma caruia toți aveau de castigat, mai puțin sau cel mai puțin ajungand la baza acestei constructii, adica la cel care facea efectiv ceva, producea ceva, muncitorul...
In fapt, statul roman își lasa de izbeliste oamenii care incercau să gaseasca în strainatate un loc de munca mai bine platit decât în tara, iar ceea ce incercam eu, era o munca de pionierat. Nimeni nu îmi putea da un raspuns la aproape nicio intrebare când era vorba de modul în care cei pe care i-as fi gasit dispusi să accepte oferta mea, ar fi semnat un contrat de munca temporar în Israel, nefiind deloc clar, dacă în acea perioada acestia ar putea plati contributiile pentru asigurarile sociale, dacă dupa aceea, ar fi avut drept de idemnizatie de somaj, în ce conditii se puteau inchide sau nu cartile de munca și mai ales, dacă statul roman era dispus să se implice, la modul în care ar fi putut oferi o garantie sub forma unui parteneriat și clientului strain și omului care ar fi semnat contractul, sau măcar în rolul de mediator ...am gasit un vid legislativ și de interes, total.
Am inteles, insa, că erau mai multe firme de constructii care rezolvasera cumva și lucrau afara cu muncitori detasati din Romania, în tari unde aveau nevoie de viza pentru a intra și de permis de munca, pentru a munci. Exista experienta a doua trusturi mari de constructii cu tranditie în strainatate, dar și o masa de indivizi, care lucrau ca particulari, fără nicio baza legala, obtinand cu complicitatea firmelor straine, contracte de munca mai mult sau mai puțin legale, pentru o multime de doritori, de la dansatoare de cabaret, persoane pentru intretinerea copiilor și batranilor cu probleme, a invalizilor, personal medical, multi în industria hoteliera și la sfarsit marea masa a muncitorilor în constructii.
Mă pierdusem în tot vartejul de informatie, nu era nimic concret care să mă indrume, dar am inteles că ceva initiativa legislativa exista și că este o chestiune de timp pana totul va capata o coerenta. Intre timp cererea clientului era valabila, contractele ar fi trebuit semnate de urgentă, pentru ca apoi, cei din Israel, să se ocupe ei de obtinerea vizelor și a permiselor de munca. Ajungeam din nou la mare problema a gasirii celor care montau placile de marmura pe fatade, partea legislativa, cea care îmi placea și pentru care credeam că sunt angajata, trecand pe locul doi. Oricum de relatia și formalitatile ce trebuiau indeplinite în tara cu și fata de ambasada Israelului, tot eu m-as fi ocupat, de asemenea exista, am inteles, și o asociatie a antreprenorilor în constructii din Israel, cu o filiala în Bucuresti, iar acestia urmau să mă indrume, să mă ajute și chiar să se ocupe de anumite aspecte.
Eram ocupata toata ziua, vocea mea incepuse să capete expresie la telefon, accente care să atraga interesul, iar în hartii, reuseam să pastrez o ordine care impresiona și colegii dar și pe sefii mei. Nu stiau ce lucrasem inainte. In paralel, rafturile se ocupau cu dosare, unul mai gros și mai greu ca altul, perioada era una de cautari, de revendicari, de stabiliri de relatii, de tot ceea ce putea caracteriza o lume ce dormise linistita la adapostul unei pseudo-protectii sociale, trecuta brusc la un soi de capitalism, ce nici măcar salbatic nu-l puteam numi, totul intamplandu-se haotic și depinzand de conjunctura. In spatele a ceea ce vedeam și puteam intelege, tara se impartea intre interesele unui grup restrans de oameni, lucrurile intamplandu-se dincolo de cortina groasa, pe care vremurile noi nu reusisera să o ridice, doar că spectacolul pentru public era impins în fata, clamandu-se doar transparenta și egalitatea de sanse.
Seara, Paul venea tarziu, obosit și fără chef. Imi facuse o lista lunga de firme care participau la terminarea constructiei Casei Poporului, acea gaura neagra care inghitise ani de zile resurse ce puteau fi folosite cu mult mai mult folos, iar care acum ramasese tot o gaura neagra dar în sens invers, sau mai bine zis, doar o poarta prin care banii ieseau din visteria statului și intrau în buzunarul celor care erau responsabili să o termine, să o puna în functiune să îi dea o destinatie care să justifice cumva investitia megalomana. Era trist ce îmi povestea, era trist ce vedeam și eu că se intampla, vedeam în continuare că totul ramane gri și că desi dorita și obtinuta greu, libertatea de care ne bucuram era o palarie prea mare pentru noi toti, atât de mare că ne cazuse pe ochi și nu mai vedeam nici pe unde calcam. Dar eu îmi propusesem să-mi vad de treaba mea. Eram obisnuita cu griul…
-L-ai sunat pe Ehmann? mă intreba Paul a cincea zi la rand...L-am privit dintr-o parte, nu am raspuns și am lasat capul în jos.
- Il suni acum, îmi zise enervat, luandu-ma usor de cot și conducandu-ma langa servanta pe care statea telefonul bine legat în firul lui. La birou aveam deja telefoane moderne, dar al Ceciliei era din cel vechi, de ebonita care îmi parea foarte elegant, desi abia reuseam să-l tin în mana.
- Nimic mai simplu, dragul meu, zic eu și iau biletelul cu numarul de telefon, formez și mă sprijin pe coate de servanta plina de praf a Ceciliei.
Telefonul suna undeva, într-o casa, în acelasi oras, a sunat prelung și când am desprins telefonul de ureche, sigura că dincolo nu e nimeni acasa, am auzit o voce de femeie stridenta, deformata de difuzorul antic.
- Da...alo!
- Buna seara, mă scuzati că sun la ora asta, mă numesc Iulia Radu și îl caut pe Alex Ehmann, sper că am pronuntat bine...in legatura cu o informatie de care am nevoie, sotul meu a vorbit cu domnul Ehmann, dansul stie despre ce este vorba, dacă se…
-Doarme, se repezi vocea mica și ascutita din receptor și s-a auzit zgomotul specific cand l-a trantit in furca.
-Doarme, repet eu, intorcandu-ma amuzata spre Paul, care mă privea pregatit să îmi spuna ceva…
-Ce Dumnezeu dai Iulia atatea explicatii la telefon, sunt... bla bla bla, îl caut pe... pentru ca... sotul meu stie...ce dracu, cine crezi că are rabdare să te asculte în felul asta?
-Paul, mi-a raspuns o femeie, cu siguranta sotia lui, poate femeia e geloasa, avea rost să o las să creada cine stie ce? Pana la urma e tarziu și la ora asta nu toata lumea intelege de ce o femeie suna acasa și nu la servici, un barbat, dacă sunt probleme de servici. Doar tu de atatea ori mi-ai repetat asta…
Paul mă privea fix, Cecilia venise tocmai atunci în camera, cu pasi mici, cu o cana plina în mana și incerca să se aseze pe canapea cu grija. Atat am vazut, că în urmatorul moment privirea mi-a fugit o data cu capul peste umar și acolo s-a intunecat brusc. Nu lesinam eu din atata lucru, dar m-am dezechilibrat și m-am prabusit, iar acolo, jos, intuind, ca pe vremuri și piciorul ce mi se va repezi în abdomen, m-am ghemuit repede, dupa care n-am mai respirat.
Mai apoi, singura în pat, Paul fusese obligat de Cecilia să mă lase în pace, să nu-si mai ceara nici măcar iertare, să nu mai incerce nicio explicatie, mă gandeam că dimineata voi pleca din casa aceea pentru totdeauna și nu mă voi mai intoarce niciodata. As fi vrut să plec imediat, dar Cecilia incepuse să planga, Vlad era bine să nu stie ce se intamplase în living, era prima data când mă lovea în fata ei.
Era prea mult pentru oricine și de neinteles pentru mine, pentru că din nou, nu stiam ce anume declansase lovitura, ce naiba facuse palma aia să zboare. Nu fusesem malitioasa, cum îmi strigase imediat dupa aceea...Sau poate așa sunase ceea ce spunesem, în fine, chiar nu mai avea nicio importanta. Dar, timp pentru analize va fi destul de acum inainte, maine va fi altfel. Nici măcar nu mă simteam că de obicei, umilita, distrusa, ingrozita. Nu, era sfarsitul unei relatii care nu ar fi trebuit să inceapa niciodata, sau în orice caz, să nu ajunga pana aici. Nu puteam gandi mai mult sau mai departe. Peste noapte am simtit că Paul se strecoara în pat și mă cuprinde în brate, dar am ramas nemiscata, am respirat în continuare usor, m-am relaxat când am simtit că adoarme.
-Voi fi ultima noapte în bratele tale, Paul, am spus eu aproape cu voce tare.
No hay comentarios:
Publicar un comentario