Dimineata, in chilot si sutien, stateam nehotarata si ma uitam ca nu aveam multe de ales din dulapul cu doua usi, din camera lui Paul. El se imbracase, era in sufragerie la micul dejun iar cand s-a intors in dormitor, l-am vazut ca deschide gura cu gand sa ma ia la rost, apoi o inchide si incepe sa traga de curea, apoi de fermoarul pantalonului, avea camasa inchisa pana sus si cravata la gat...Deschise bratele si se apropie de mine schitand un soi de pasi de dans, apoi cu stanga imi inconjura talia iar cu dreapta dadu drumul la casetofonul de pe masa, unde Bono era mereu la datorie. Paul spunea ca ,,With Or Without You’’ ii aduce mereu aminte de ceea ce simte pentru mine, iar eu nu intelegem de ce si ,,Without You... Doar, spunea el, moarta si incinerata poate i-as fi scapat din brate, spulberata de vant...altfel nu.
Impinse neglijent cartile, foile de hartie si multe altele ce erau imprastiate pe birou, acelasi pe care isi facea temele cand era scolar, imi trase cu grija chilotii in jos si ma urca pe marginea mesei. Ma impinse usor pe spate, dar pentru ca erau inca lucruri acolo, ma tineam cu indarjire de gatul lui, lipita de pieptul lui. I-am soptit la ureche ca ar fi bine sa ma puna pe pat, dar parea ca nu aude si ca el avea altceva in gand. In final m-a smucit, m-a desprins de el, mi-a apucat ambele maini deasupra capului si cu pieptul m-a impins pana cand picioarele imi atarnau fara niciun punct de sprijin, iar restul corpului se gasea suspendat intr-o cabrare disperata deasupra lucrurilor, de care era plin biroul. In final, am cedat, m-am lasat moale peste toate alea, capul nu a mai incaput, ci s-a nimenit intre tablia biroului si pervazul de beton pe care Cecilia asezase flori, ca acestea sa aiba lumina. Camera lui Paul era singura din tot apartamentul pe partea cu soare.
Am simtit cum imi ridica genunchii, cu mainile ma tineam, acum, ca sa nu alunec in toate partile, de margine,capul era efectiv blocat intre masa si pervaz...iar mangaierea de apoi mi s-a parut cel mai mare chin care putea sa-mi fie aplicat, desi daca as fi avut macar un minim de confort, cu adevarat as fi putut sa ma bucur de atingerile umede si staruitoare, de felul in care stia ca reactionez in cel mai intens inervat punct din tot corpul meu. Dar eram intr-o pozitie imposibila, dezarticulata ca o papusa stricata, chinuita si umilita, imi aparusera crampe in gambe si undeva sub omoplatul stang ceva se straduia sa imi treaca prin piele. As fi urlat sa ma auda...cine sa ma auda? Cum puteam din pozitia aia, sa cer ajutor cuiva, daca el, el care in momentul ala ma iubea, nu intelegea deloc cat imi este de rau. Am renuntat, am renuntat...Am simtit apoi, cum doar cateva momente, intra in mine, se opreste brusc cu mainile crispate pe soldurile mele si apoi se lasa sa cada strivindu-ma intre pieptul lui si chestia aceea ascutita care se infipse cu hotarare. Apoi s-a ridicat brusc, o vesnicie nu s-a auzit nimic, lumea a ramas pe loc, totul a incremenit ca atunci cand , inainte de cadere, iti dai seama ca e ultima secunda care se scurge... atat de lin. Cuvintele care m-au adus inapoi au sunat incredibil in acel moment. Paul mi-a spus cu voce ragusita,
- Ce frumoasa esti, cat de mult te iubesc... sa nu uiti niciun moment asta.
*
Ziua trecuse repede.. La pranz, in a doua saptamana de cand biroul de consultata isi deschisese usile publicului, ne facusem deja obicei de a iesi la pranz sa mancam, toti cei care lucram acolo, la un bisto deschis de curand la parterul aceluiasi bloc. Trotuarul, destul de lat, permitea amplasarea unor mese afara, sub o pergola din panza groasa alba, o terasa deci, delimitata de jardiniere mari, in care erau plantate tufe de tuia frumos tunse. Intre jardinere, mici lampi sub forma de felinare, dadeau seara un aer romantic cadrului, pe care ziua il foloseau mai mult fumatorii, care in schimb nu se bucurau de avantajele aerului conditionat din interior. Dar cum toti fumam si mai ales ca in birourile proaspat amenajate, fumatul era interzis, aprindeam inainte de a ne primi pranzul, doua, trei tigari la repezeala.
Plecasem de acasa amandoi odata, scena in care m-am ridicat singura de pe birou, am incercat sa o ascund in sertarul cu lucruri ce trebuiau uitate imediat, Paul m-a lasat la Piata Unirii, de unde eu trebuia sa mai iau inca doua statii metroul. Durerea din spate, in schimb, imi amintise toata ziua de episodul de neinteles pe care il traisem dimineata.
Acum, la terasa de pe trotuarul incins de caldura inceputului de iunie, nu ma gandeam nici la pranz, nici daca Paul trece si ma vede cu tigarea in mana, de obicei numai la asta ma gandeam in astfel de momente, nu ma gandeam nici la ziua Emmei care era peste doua zile, la sfarsitul clasei intai, pe care o termina, draga de ea, prima din clasa, la coronita cu flori pe care trebuia sa i-o cumpar, ca asa ii promisesem maica-mii, ar fi trebuit si o rochita noua…
Nu ma gandeam nici la intalnirea de la ora 7 cu Istrate, la placatorii de... mama dracului, ce mai placau ei acolo, aveam un singur gand...cum sa fac, cu cine sa vorbesc, cat si cui sa platesc sa ma pot intoarce la Predeal, la doctorul Milea, in camera mea alba, la merele mele verzi, iar cea mai buna idee mi s-a parut in acel moment sa ma las putin cate putin pe o parte, pana sa alunec de pe scaun, cazuta jos, as ramane asa in tot vacarmul care s-ar produce, ar veni o ambulanta si ei bine, acela ar fi primul pas in planul genial ce-mi deschidea o perspectiva de vis. Sa scap...sa scap din nou, de toate…
Dar a venit salata, am stins tigarea, am zambit gandului nastrusnic, am bagat o maslina in gura si am ramas privind in gol... Am vazut totusi cotul pe care o colega i l-a dat alteia, eram in biroul de consultanta patru femei si doi barbati, toti cu pregatire juridica si cam toti de aceesi varsta. Deja stiam cam tot, ce se putea sti, despre fiecare in parte si zambetul meu s-a latit si mai tare la gandul fetelor pe care le-ar fi facut cei cinci, daca m-as fi apucat si eu, asa din senin, sa le povestesc despre mine, sau macar cum mi-am inceput eu ziua…
La sapte fara un sfert, dadeam din mana pe Calea Victoriei incercand sa opresc un taxi, iar in masina, incercam sa fac o recapitulare a tot ceea ce insemna explicarea conditiilor din contract, cat si a avantajelor care ar fi decurs din colaborarea…La naiba, cum o fi aratand Serban Istrate asta si cum il recunosc? La asta nu m-am gandit niciun moment...am intrat in panica, ma vedeam stand degeaba, singura, pe terasa de la restaurantul ala, pe care nu-l stiam desi trecusem pe acolo de un milion de ori. Voi pierde vremea, iar acasa Paul ma va intreba daca m-am dus la intalnire si daca aceasta nu a avut loc, unde am stat atata timp, cu cine...Oh, Doamne…
- Sarut-mana, domnisoara…
-Iulia Radu, zic eu, intind mana catre mana lui intinsa si zambesc frumos. Pana la urma imi pusesem o fusta neagra, putin deasupra genunchiului, o bluza galbena cu maneca scurta si imi prinsesem parul la spate, cu un elastic imbracat in aceeasi matase galbena. Paul imi zisese ca arat ca o corista, dar balerinii rosii si cureaua de aceeasi culoare, rupeau monotonia tinutei prea sobre, iar eu eram multumita. Pentru orice fel de sacou era mult prea cald…
- Ia sa auzim domnisoara….
-Iulia….zic eu iar.
-Asa, Iulia, despre ce este vorba?
-Lucrez de putin timp la o firma care se ocupa de consultanta juridica. Firma e practic noua, functioneaza de doua saptamani dar a fost creata aici, pentru ca deja exista clienti interesati sa colaboreze cu firme romanesti, clienti care vizeaza achizitionarea de valori imobiliare, obtinerea unor concesiuni...in sfarsit, eu v-am cautat pentru ca o firma din Israel, un antreprenor foarte important de acolo, are niste cladiri de construit si pe acelea vrea sa le placheze cu marmura…Cred ca v-a explicat si prietenul meu despre ce este vorba…
-Da, am vorbit si azi, a trecut pe la santier, in pauza de pranz, sa-mi aminteasca de intalnirea cu tine. I-am spus si lui, iti spun si tie. In Bucuresti se construieste mult, Casa Radio, Biblioteca, Ministrul Apararii...nu mai spun de Casa Poporului, toate trebuiesc terminate. Si fara voi, multi muncitori au gasit o cale si au plecat deja sa lucreze afara, asa ca eu iti spun sincer, poate dulgheri, fierari, zidari...chiar electicieni, instalatori, pot sa te ajut sa racolezi pentru Israel sau alte contracte afara, dar pe cei cu marmura nu stiu unde sa te trimit sa-i gasesti...sincer.
Ma uitam la domnul din fata mea, om la peste cincizeci de ani, coerent si extrem de precis in ceea ce exprima si ma gandeam ca discursul meu e departe de a fi cel care trebuia pentru a-l convinge sa ma ajute. Nu-mi era foarte clara situatia in care unii lucrau pentru ei insisi, erau responsabili intr-o companie pe care ei insisi o infiintasera, nu realizam ca ceea ce aveam in cap, de fapt, ar fi insemnat pentru domnul serios din fata mea, sa-si fure caciula singur...Am tras aer in piept dar nu am apucat sa mai spun ceva deoarece venise chelnerul si intreba deasupra capului meu, ce servim. Ma trezesc vorbind;
-Noi nimic, dar daca esti amabil ma poti servi pe mine cu un pahar de apa foarte rece si o cafea mica. Eu doar atat...am zis eu si am zambit, din nou frumos, catre domnul din fata mea care transpira din abundenta, in aerul incins de caldura ce se degaja din pavajul de granit ce acoperea, pe atunci, Piata Operei. Mai apoi au asfaltat-o si a devenit si mai incinsa de caldura, vara.
Restaurantul era intr-o cladire veche, am banuit ca nu-i fusese deloc imbunatatit aspectul in ultimii treizeci de ani si m-am bucurat ca domnul ma asteptase la o masa pe terasa prafuita, foarte aproape de traficul intens ce se scurgea la acea ora din abundenta, dupa frecventa semaforului asezat doar la cativa metri de noi. Mirosea urat si chiar aveam nevoie de un pahar cu apa. Chelnerul a disparut si l-am auzit din nou pe domnul Istrate spunand.
- Deocamdata e bine, avem de lucru si suntem platiti la timp, asa ca, daca e de lucru si eu si muncitorii mei suntem multumiti, de ce ar pleca asa departe si mai ales intr-o tara cu atat de multe probleme de securitate, cum e Israelul. Am simtit mingea la fileu si m-am scotocit repede in mapa pe care o adusesem cu mine.
-Sa va uitati totusi pe contracte, acesta, primul...eu l-am redactat dupa draftul in engleza pe care mi l-au transmis ei, specifica conditiile de munca, de plata, de trai pe durata contractului. Se vor plati 4,50 dolari pe ora pentru personalul calificat si 3,20 pentru cel auxiliar, de asemenea exista posibilitatea platilor dupa cantitatea de placi montate, adica in acord, dar aici am inteles ca se va discuta cu sefii mei, stiti eu nu ma pricep deloc la partea tehnica...Din aceste plati o parte, de asemenea negociabila, va fi transmisa in tara pe numele unui membru din familie, pentru plata pe mai departe a asigurarilor sociale...Stiti, mai exista posibilitatea ca dumneavoastra, ca firma, sa faceti un contract cu antreprenorul israelian, si atunci, muncitorii raman angajatii dumneavoastra, le merge mai departe vechimea, salariul va fi platit o parte in tara si o alta parte, in valuta, acolo, ca diurna.
Istrate devenise atent la ce-i spuneam. A venit si chelnerul cu berea, apa si cafeaua. Am baut intreg paharul cu pofta si aprope instantaneu am simtit cum imi iese apa prin piele si imi imbroboneaza fruntea si ceafa….groaznic de cald si la ora... aoleu, se facuse deja opt, eram cu domnul Istrate pe terasa de la Opera de o ora deja si parea ca nu se grabeste de loc. Ba mai ceru inca o bere.
- Va las ambele contracte, acesta este contactul muncitorului, iar acesta contractul de comision, in esenta aici este stipulat clar cat din valoare muncii sale va reveni celui care a intermediat aceasta intelegere, implicit celui care l-a recomandat. Eu am facut un calcul, pentru fiecare muncitor pe care il recomandati, noi va platim din comisiunul pe care il percepem...sa vedem, ar fi cam 10 dolari pe luna de fiecare om. Pentru 100 de oameni, veti castiga lunar 1000 de dolari lunar pe toata durata contractului. M-am lasat pe spate, pana la spatarul metalic al scaunului, simtind totusi cum colturile gurii mi se lasau in jos, intr-un gest involuntar de neincredere, gest pe care l-am reprimat intr-o secunda, tragand cat am putut de colturile gurii, in sus. Apoi mi s-a facut rusine, prinzand din zbor, uitatura piezisa pe care mi-o arunca domnul Istrate. Ma gasisem cui sa-i vand cioara vopsita...
-Bine domnisoara…
-Iulia, zic eu repede iar el confirma,
-Asa, Iulia...O sa ma gandesc si o sa mai vorbim. Am numarul tau de telefon, am sa te sun. Cred ca o sa vreau sa vorbesc cu sefii tai, chiar ma gandesc ca nu ar fi rau sa incepem sa lucram si afara, m-am cam saturat sa tot fac sluj la javrele astea de politicieni si sa le fac curul mare. Hai, vorbim…
Ne-am ridicat in acelasi timp si am intins mana. Am simtit mana transpirata a domnului Istrate cum imi strange si apoi imi retine mana in palma lui, dar nu mai mult de o secunda. Apoi se intoarse pe calcaie si o lua in directia Bisericii Sf. Elefterie.
Eu ma uitam ingrozita ce lunga era trecerea dubla de pietoni, de pe trotuarul pe care eram, pana la intrarea in statia de metrou Eroii Sanitari. Langa, era statuia cu acelasi nume, un punct de intalnire foarte convenabil...Ma gandeam ca voi invita la birou si voi prezenta sefilor mei pe cel care va parea cu adevarat hotarat sa faca afaceri cu noi. Stiam, din experienta, ca un subaltern este cu atat mai apreciat, cu cat nu iroseste timpul pretios al sefului. Aoleu...Paul, ce tarziu s-a facut…
No hay comentarios:
Publicar un comentario