-Alo, buna ziua, domnul Istrate, hm... Serban Istrate?
- La telefon, buna ziua, spuneti…
-Sunt Iulia Radu, am telefonul dumneavoastra de la Paul (si mai vad eu cum), in legatura cu... stiti, v-a spus, placatorii de marmura…
-Da, da…. stiu, am vorbit acum cateva zile…. da, spuneti….
- Trebuia sa va sun mai demult, dar acum am primit de la clientul nostru, adica de la angajator, contractul de munca pentru muncitori si pe cel de intermediere pentru cel care, sau firma cu care vom colabora in vederea angajarii acestor... placatori de marmura, asa cred ca le spune, nu? Deci…. muncitori in constructii, placatori de marmura... da.
-Asa... si? Ce trebuie sa fac eu, adica ce va asteptati sa fac?
- Pai, in primul rand sa ne intalnim, sa va dau o copie dupa contracte, cele de care v-am spus, sa va uitati pe ele si sa stabilim daca putem sau nu colabora, adica... intelegeti, sa imi recomandati, sa ma puneti in legatura cu acesti muncitori... sau sa discutati dumneavoastra cu ei... in legatura cu ce v-am spus. Zic eu aproape pierzandu-mi rasuflarea si apoi facand o pauza penibila…
-Domnisoara, sau doamna….
-Radu, Iulia Radu…. nu conteaza.
-Treaba asta, despre care vorbiti, nu-i asa simpla, eu am o firma de constructii, fac finisaje si am lucrari in Casa Poporului, dar oamenii sunt putini si nici cu ce am acum, nu fac fata, asa ca... In sfarsit. Uite cum facem, ca sa nu te refuz, adica i-am promis baiatului ala de la CIC... Maine la 7 vino in Piata Operei, e un restaurant acolo, vizavi, chiar asa ii zice, Opera, bem o cafea si... vorbim. De acord?
-Oh, da... zic eu usurata si il asigur ca am inteles, Piata Opera, restaurantul Opera, la 7 seara, eu am sa aduc tot ce trebuie... sigur ca da. Inchid telefonul si ma simt dintr-o data altfel... Il sun pe Paul imediat si imi raspunde.
- Zi repede Iulia, ca am treaba….
-Am vorbit, am vorbit cu Istrate, ne intalnim maine seara la 7…
-Bravo... unde ne vedem, la ai tai sau la ai mei, cred ca termin mai tarziu decat tine.
-Unde vrei tu, eu totusi m-as duce in seara asta la mama, stii, urmeaza ziua Emmei si vreau sa vorbim despre asta. Vii si tu? Eu am sa iau un taxi…
Seara, tarziu, in timp ce traversam orasul, dupa doar o ora de stat cu Emma, Paul ma invata cum anume sa pun problema a doua zi, aceasta intalnire fiind importanta, pentru ca urma sa invat sa fiu convingatoare si eficienta, ca doar despre asta e vorba in relatia cu ceilalti, munca cu oamenii e dificila, mult mai dificila decat cu hartoagele intre care ma invartisem eu pana atunci…
-Si nu uita, continua el, tipul are firma, clar nu va fi dispus sa-ti dea nicio informatie pe gratis, sunt oamenii cu care lucreaza el, pe care-i foloseste pentru el, pentru lucrarile lui, ti-a si zis ca nu are multi, ca ii mai trebuie... deci, va fi complicat sa-l convingi sa renunte la ei ca sa-i trimiti tu la mama dracului... Comisionul pe care-l propui e un rahat, la banii lui... De aceea ti-am zis de la inceput, suna-l pe tipul de la Investitii... Alex si nu mai stiu cum. Nu pare ca-l dau banii afara din casa si asteapta sa-l suni, ieri m-am intalnit din nou cu el si mi-a zis ca nu stie nimic, nu l-a sunat nimeni... De ce nu-l suni?
-Am sa sun, am sa-l sun maine dimineata…. zic eu, intorc capul si privesc pe geam luminile ce se aprind prin casele oamenilor, oameni ce au o casa, unde se duc seara, inchid usa si raman singuri sau doar cu ai lor...Eu nu mai aveam nimic ce sa pun intre mine si restul lumii, eram intre case...intre casele altora.
-Ati mancat, mancati? Intreaba Cecilia si in glas ii deslusesc speranta ca nu va trebui sa puna iar masa, pe care abia o terminase de strans. Nu a avut noroc, Paul ii striga inainte sa intre in baie…
- Pune-mi mie ceva de mancare, mama, dar usor...Iulia sigur n-a scapat de maica-sa.
-Asa e?
-Da, multumesc...am mancat. A facut mama placinta cu branza si am mancat…
Am intrat in camera ,,noastra,, si m-am schimbat. Pe Paul il auzeam cum povestea nu stiu ce de la servici, Cecilia radea, l-am auzit si pe Vlad spunand ceva. Vlad era tacut de felul lui, dar simteam ca tine mult la mine, de multe ori l-am simtit atent si ca intelegea lucruri peste care ceilalti treceau usor. Vlad era cu 20 ani mai mare decat Cecilia si sever...Cecilia era o rasfatata, nu avea nicio grija, nicio responsabilitate, cateodata cred ca nici nu se descurca singura cu banii...ba da, facea piata dar in general mergea cu Vlad si la cumparaturi. Impreuna mergeam pe strada si formam un cuplu comic, ne tineam de brat, ori ea pe mine, ori eu pe ea si ne opream, absolut, in fata tuturor vitrinelor.
Nu mereu priveam inauntru, dar ne opream pentru ca Cecilia iesea rar din casa si obosea repede, vorbea tot timpul si isi pierdea suflul. La ea acasa, pana ne-am mutat noi, prin colturi gaseai panze de paianjen, iar in frigider gheata facea sa nu mai aiba loc nimic altceva. Vlad nu parea deloc deranjat de indolenta nevestei lui, ori se obisnuise, ori intelegea ca daca inchizi in casa pe cineva, in final isi pierde interesul, abilitatile, ce mai...se abrutizeza si ajunge sa nu mai vada, sa nu mai inteleaga si sa se comporte ca atare. Cecilia era ciudata dar cred ca nu intotdeauna fusese asa...Cand Paul avea chef, se aseza langa ea pe canapea, in living si vorbeau in spaniola. Perioada din Chile, pana la instaurarea regimului Pinochet, fusese cea mai fericita din viata ei...dar asta fusese demult. Ca sa nu uite, citea mult in limba spaniola, iar cand Paul ii vorbea, raspundea afectata.
Incercam sa vad la ea o umbra de revolta, o exprimare a unei neimpliniri, nemultumirea unei fiinte ce-si pierduse culoare din cauza obscurului in care isi traise ultimii ani, langa sotul taciturn, retras parca din toate si care, se pare ca-i ofera Ceciliei exact atata atentie cat ea sa nu fie mereu sigura daca este singura sau mai e cu cineva in casa.
Acum, Paul intra in camera, deschise televizorul si ma intreba.
-Ce faci, nu se poate sa fi adormit asa repede, e inca devreme…ce-i cu tine, de ce esti trista, gata...lucrurile au inceput sa se miste, sa-l suni maine dimineata pe Alex.
-Noapte buna Paul, il sun…
*
M-am trezit si mi-am dat seama ca peretele era luminat ciudat, ca de luminile intermitente ale unui transport special sau politie sau ambulanta. Paul dormea in pozitie fetala, cu spatele la mine, in patul stramt, eu eram practic lipita de perete. Dormeam in camera lui, de cand era copil, in acelasi pat, aveam lucrurile inghesuite in acelasi dulap cu doua usi, diferit era televizorul pe care il adusesem cu noi din garsoniera.
Am vandut garsoniera repede, practic in aceeasi zi in care a fost pregatita de vanzare si am hotarat sa investim banii in renovarea casutei in care isi facuse tata atelier. Cumparasem cele doua camere cu veranda si curte de treizeci de metri patrati si ne gandeam ca, daca o renovam, se pot muta ai mei acolo, iar eu si Paul putem sta singuri in apartamentul lor. Cecilia si Vlad aveau patru camere intr-o zona mai buna, dar acolo era inca Flori care nu dadea semene ca s-ar imblanzi vreodata.
Tata renuntase definitiv sa mai dea pe acasa, dar mama isi facea datoria, ii ducea mancare si ii schimba hainele murdare, cu altele curate. Emma isi adora bunicul cu care facea plimbari lungi in Herastrau, o invatase sa inoate, sa invarta roata de olarit, o lasa sa modeleze lutul, sa se murdareasca, sa manace orice. Langa taica-meu, Emma se comporta ca un pui de lup, scapat din vizuina. M-am intalnit cu ei intr-o zi, se intorceau de la plimbare, amandoi desculti, cu sandalele atarnate pe umeri, de parca erau pe camp, nu pe un trotuar jegos in mijlocul Bucurestiului. Prindeau pitigoi intr-o cusca mica, infigeau putina slanina intre sarmele subtiri din fier, legau usita cu o sfoara si apoi se puneau la panda. Emma imi povestea, apoi, cum se grabeau sa dea drumul pasarii ingrozite, care inghesuita intr-un colt al coliviei cu zabrele ruginite, sasaia si ameninta ca-si baga o gheara in gat. Emma mai povestea ca, in parc, bunicul se intalnea cu o doamna, care ii insotea mereu in lungile lor plimbari, imi spunea ca si ea se descalta si mergeau asa pana se lasa intunericul. Se desparteau cand ieseau din parc, doamna se incalta, ei nu intotdeauna.
Imi era dor de Emma, imi era dor tot timpul de ea, chiar imi doream sa se apropie cumva de Paul, dar se pare ca intre ei nu avea loc nicio reactie, asa incat, nu fortam deloc nota, lasand, ca de obicei, lucrurile sa evolueze cum vor ele. Si totusi, intr-o iarna, am adus-o pe Emma in garsoniera, am facut amandoua bradul si dupa ce afara era intuneric, a venit Mosul, un Mos care a umplut cu sacul lui tot holul de la intrare. Holul ala vazuse multe, ma gandeam eu...Emma a ramas paralizata pur si simplu si imaginea luminitelor din brad parca intepenise in pupila ei deschisa la maxim. Mosul i-a scos darurile, Emma tot nu misca, pana intr-un sfarsit cand a ingaimat;
-Am fost sigura ca e poveste, ca Mos Craciun e o inventie pentru cei mici, am fost sigura…
Mai tarziu, in troleu, Emma povestea cui voia sa o asculte, ca Mosul e foarte real, ca nici ea nu crezuse, dar ea ...lumea, sa nu cada la fel in plasa si sa astepte, ca in final...Mosul vine. Paul se schimbase de costum pe palier, in fata liftului si plecase acasa unde mai era cineva de lamurit.
M-am tras usor spre marginea de jos a patului, m-am ridicat in picioare si m-am apropiat de fereastra. Lumina care se invartea in golul noptii, in mijlocul intersectiei m-a orbit pentru cateva clipe, iar apoi am vazut ca acolo, chiar in mijloc era un vapor, nu o barca pe peridoc, sau pe o platforma, era un vapor enorm, umplea intersectia si la care am ramas uitandu-ma pana cand l-am vazut ca se urneste si ca incet incet dispare in partea strazii unde eu nu mai aveam priveliste dar de unde, asa disparut, in noapte, a lansat un semnal din sirena pe care sunt sigura ca l-am auzit doar eu…
No hay comentarios:
Publicar un comentario