Ne-am regasit în bucatarie în fata canilor cu cafea, am plecat impreuna din apartamentul maica-mii fără să trezim pe nimeni și m-am bucurat că a facut un ocol destul de mare că să mă lase pe mine în Piata Victoriei, de unde puteam ajunge imediat la serviciu. Am vorbit puțin în masina, nu-i puteam spune ce sentiment de bine am, nu puteam să devin brusc vulnerabila și să mă bucur pur și simplu de el, de descoperirea lui, pentru că prin felul în care eram eu construita deja începusem să inalt intre noi un fel de bariera a lucrurilor necunoscute, care puteau să mă raneasca și carora poate nu le-as fi putut face fata. In momentul ala, cu tot ceea ce se intamplase în ultimile trei zile, cu tot ceea ce-mi povestise despre el și ceea ce traise, Alex nu putea să fie real… ceva aștepta în spatele lui să se repeada și să-mi rapeasca darul neașteptat. Asta simteam în timp ce-i priveam pe furis profilul frumos, în timp ce conducea prin traficul primelor ore, într-un Bucuresti în miez de iunie.
Paul a sunat înainte de prânz. Deja colegii mei se așteptau unii pe altii pentru a cobora impreuna la barul de jos unde ne placea să mâncam la prânz. Am raspuns la telefon stiind că e el… Nu am putut să mă concentrez la nimic, să mă gandesc la altceva decât ce voi spune când va suna, sau ce voi face dacă va aparea în fata mea, în birou, poate pe strada, dacă va aștepta vizavi… Am raspuns și inima îmi batea să-mi sparga pieptul, brusc am avut o senzatie de greata, că atunci când iei un pumn în stomac. Paul reusea să mă faca să simt lovitura și dacă nu era langa mine. Am raspuns și m-am asezat incet, inapoi în scaun și l-am ascultat. Din nou vorbea fără pauza, fără să fie interesat de vreo replica de-a mea. Va spune ce avea de spus și va inchide telefonul, m-am gandit eu într-o clipa și n-am vrut să se intample asta, am început să vorbesc cu un ton mai ridicat decât o faceam de obicei.
- Paul asculta, asteapta, taci o secunda și asculta-ma, te rog… zic eu și îl aud că tace. Tac și eu și îmi dau seama că în partea cealata tacerea era insotita de uimire și o respiratie adanca.
- Nu veni, pentru că dupa amiaza sunt ocupata. Mă intalnesc cu Alex Ehmann. Ne-am intalnit vineri, apoi sambata și duminica și azi mă intalnesc din nou cu el și asta nu are legatura cu ceea ce stii tu. Zic eu repede și mă opresc, în timp ce inchid ochii și strang cu putere receptorul telefonului în mana. Tace…
- Te-ai culcat cu el? îl aud că intreaba cu dintii inclestati.
- Da, spun eu și mai mult nu pot continua.
Se auzi clicul și apoi tonul… Inchisese fără nici un cuvant, lasandu-ma să-mi imaginez o continuare cu tot ceea ce putea fi mai rau.
Frica se instala cu asemenea amploare, că practic nu mai puteam nici să mă ridic. Doina, una dintre colegele care m-au vazut, s-a apropiat repede și intorcandu-ma cu tot cu scaun spre ea, mă apuca de umeri și mă intreba ce am. Ce era să-i spun, că mi-e frica de moarte, că mi-am imaginat de mii de ori scena asta și că dincolo de asta, dupa tot ce se intamplase intre noi, cel mai probabil, omul ala mă va omora? Asa gandeam atunci și urmatoarele minute mi-am trait în sfarsit, în realitate, cosmarul ultimilor ani. Frica de moarte, ca dupa pronuntarea unei condamnari definitive, ca-n Evul Mediu când spanzuratoarea sau securea calaului, te așteptau cum te scoteau afara din cladire, în camasa de panza alba și cu mainile legate la spate. Acolo pe loc se termina totul. Brusc mi-a venit să rad și am ras cateva momente pana când mi-am dat seama că de fapt plangeam cu capul în pieptul colegei mele, care mă inconjurase cu bratele, incercand să inabuse cumva sunetele ce riscau să fie auzite pana în spatiile inchise, din partea cealalta a cladirii, unde erau birourile celor doi asociati.
- Doamne Iulia, controleaza-te, a murit cineva? mă intreba ea în timp ce facea semn celorlalti să plece, venise liftul, dar ei stateau și se holbau la mine.
- Nu, zic eu printre hohote, nu a murit inca nimeni și incerc să mă opresc cumva, să pun punct scenei care mă arata pur și simplu că scoasa din minti.
Încep să respir, merg insotita de Doina la toaleta și mă spal pe fata, o rog să mearga dupa ceilalti și rămân singura în birou, cu fata în palme, incercand să evaluez cât de grav era ceea ce se intamplase. Și realizez innebunita cumplitul adevar. Cum să-l pierd pe Paul? Cum am putut să-i spun așa ceva, că m-am culcat cu un alt barbat, să-i spun asta lui… Paul care nu suporta nici să mă vada în apropierea altui barbat, nu indura visul în care as fi putut fi a altuia, cum am putut să fac asta, că apoi să i-o arunc în fata? Ce va zice, nu mă va ierta niciodata, e pierdut pe vecie, Paul nu mă va mai vrea...s-a terminat, s-a terminat totul...voiam să mor, să mor, să mor naiba odata...Mi-a venit să vomit și am alergat iar spre toaleta și acolo, dupa ce m-am spalat din nou pe fata, m-am privit în oglinda. Din nou, m-am privit în oglinda și am simtit că alunec în zona de unde îmi era așa greu să revin.
Mă privea o femeie cu ochii nefiresc de verzi, așa cum se faceau când plangeam, palida, cu parul ondulat strans neglijent la spate, o femeie frumoasa, spunea Paul…
- Iulia, ai o fata foarte bine echilibrata și perfect simetrica, lucru rar, iar asta inseamna frumusete, îmi spunea el, trecandu-si degetele desfacute prin parul meu, de jos în sus, de o parte și de alta a capului și ridicandu-l pe tot în crestet, pana când începea să mă doara radacina firelor de par de la tample, primele care simteau felul în care, de fapt, Paul mă ridica spre el, pentru a-mi săruta buzele crispate de durere. De ce?
Incet, incet, m-am linistit. Dupa ce a trecut momentul acela, pe care pana de curand nu mi-l puteam imagina nici cu pretul vietii, iata că eram eu, Iulia, vie, în picioare, mă priveam într-o oglinda și acel moment trecuse. Indiferent ce se va intampla în continuare, peste doua minute, peste jumatate de ora, seara, maine, peste o luna, un an, sau într-o viata viitoare, povestea mea cu Paul, iubirea mea cu Paul, Paul era trecut. Ramasese o durere surda, în capul pieptului, aveam un nod la fel de dureros în gat, deci iubirea doare, doare fizic, doare ca o rana deschisa...doare ingrozitor.
Am auzit voci, m-am întors în scaunul meu, priveam în jur și parca nu vedeam nimic, auzem totul că scufundat în apa și desi faceam eforturi să percep realitatea din jur ramasesem cumva blocata în momentul acela pe care, desi-l provocasem constient, era complet impotriva naturii mele, în tot ceea ce insemana asta, atunci.
- Iulia, ti-e mai bine? Spune-mi, mai, cu cine naiba ai vorbit la telefon și ce ti-a spus de te-a afectat în halul ala...Esti așa palida, uite cum tremuri...eu zic că cel mai bine, chemam un taxi și te duci acasa. In halul asta nu are niciun rost să ramai, te mai vada și astia pe aici.
- Da, roaga-l tu pe Robert să mă ierte, spune-i că am facut o cadere de calciu, ceva. In timpul asta, telefonul începu să sune și îi fac semn Doinei că eu nu am să raspund sub nicio forma la telefon. Raspunde ea, acopera receptorul și îmi sufla…
- Un tip, Alex...raspunzi? Îi fac semn că da, iau receptorul si-l aud pe Alex care îmi spunea cu o voce exaltata… Și el ca și Paul, vorbeau de parca nu ar fi așteptat replica mea.
- Iubita, am obtinut invitatii pentru fiecare seara, la Festivalul George Enescu care o să inceapa, la noi, în Casa Poporului începand cu 30 august. Sunt așa bucuros, îmi era teama că nu voi reusi, dar uite, esti norocoasa. Eu aproape am terminat azi, spune-mi la ce ora vrei să ne intalnim, sau cum vrei să facem, hai să mergem să cinam undeva, unde vrei tu...
- Alex, minunat, mă bucur, dar eu acum nu mă simt bine și as vrea să ajung cât mai repede acasa. dacă nu te superi, ne vedem maine, azi voi chema un taxi, iar acasa mă voi baga direct în pat. Probabil am racit...vorbim maine, da? Nu te superi... Și inca ceva, nu stiu ce m-a apucat și i-am spus lui Paul ce s-a intamplat intre noi. Ar fi bine cateva zile să-l ocolesti, mie mi-a inchis telefonul, dar dacă te intalnesti cu el...nu stiu, sincer, cum va reactiona. Intelegi ?
- Iulia...imi spune el, crede-ma că ce spune Paul și ce ar putea face dacă ne intalnim, e ultima mea problema. Mă intereseaza ce faci tu, cum te simti tu, banuiesc că ai avut o discutie cu el și de aceea ti-e rau...asa e?
- Da, în principiu da, îți dai seama, suntem de 4 ani impreuna și totul, acum, s-a intamplat atât de repede. Iti voi spune mai multe când ne vom intalni, dar maine, acum nu sunt în stare de nimic. Te pup, pe maine, spun eu și pun incetisor receptorul în suportul de pe birou. Apoi o rog pe Doina să cheme un taxi, trebuie să ajung acasa, trebuie să mă bag în pat, să nu mai vad, să nu mai aud nimic…
Acasa, am rugat-o pe mama să nu raspunda nimanui la telefon, i-am spus despre discutia cu Paul și am vazut cum își incruciseaza mainile pe piept. Nici ea nu se aștepta la nimic bun dupa asta, iar în continuare am facut exact ce îmi propusesem. M-am bagat în pat, am inchis ochii și am incercat să mă desprind de tot și de toate, să uit, să fac cumva că ziua aia să treaca, să se termine, să nu mai simt durerea.
Pe seara, am simtit cum se deschide usa, mama s-a asezat pe marginea patului, m-a mangaiat pe umar și m-a intrebat dacă dorm.
- Nu dorm mama, nu pot, zic eu și incerc să mă ridic în capul oaselor. Mama se ridica, iese și se intorce imediat cu o cana de ceai. O iau, încep să beau incet, nu era fierbinte, semn că mama l-a facut și s-a hotarat cu greu să vina și să mi-l ofere, pretext deci...urma o discutie. O aud că trage aer în piept și zice;
- Iulia, mai intai de toate, dincolo de orice, lasa-ma să îți aduc aminte, că mai presus de marile drame pe care le parcurgi în viata ta amoroasa…
- Mama, zic și nu-mi vine să cred, mama tu vorbesti serios? Acum ti-ai gasit să fii ironica, chiar nu vezi cât de rau mă simt?
- Iulia, sincer, nu mă mai intereseaza, dar insist să-ți aduc aminte că esti mama. Uiti că ai un copil, care a crescut departe de tine, un copil care are nevoie de mama lui și îți atrag atentia că dacă continui asa, va veni vremea când vei regreta amarnic că ai pierdut anii astia ai ei. Ai fost binecuvantata cu un copil atât de reusit, timpul trece iar tu nu te bucuri deloc de ea, eu sincer nu te inteleg. Te rog să te opresti un pic din iuresul asta, intelege că mai sunt și oameni normali nu numai dementul ala de Paul. E clar, l-ai iubit și probabil ca-l vei iubi mult timp de acum inainte, dar eu zic, pentru numele lui Dumnezeu, opreste-te odata și opreste nebunia asta din viata ta. Gata Iulia, intoarce-te în matca, adu-ti aminte cine esti, ce responsabilitati ai și începe să traiesti normal. Iar dacă tu nu vrei să-ți revii, te anunt că eu una nu mai vreau să particip la asta, mă duc la taica-tau și n-ai decât să te descurci cu Emma și cu job-ul tau, cum vrei tu, numai că eu nu mai suport situatia. Gata, zice mama și se ridica din nou și parasi camera fără să se mai intoarca.
Mi-am pus mainile sub cap, am inchis ochii și am început să-mi repet că totul este bine, că s-a intamplat ce trebuia să se intample, că nu-mi mai doream să ajung în sanatoriu, că voiam să rămân alaturi de Emma, că voiam să o stiu pe mama linistita, să-mi vad de noua mea slujba. M-am gandit cât timp a trecut de când nu l-am mai vazut pe tata, de când nu am mai avut nicio discutie cu el, chiar îmi era dor să mai stau de vorba cu tata, să mă plimb cu el și cu Emma în parc.
Paul, destul să-i pronunt numele chiar și în gand și din nou puseu de durere. Ce greu o să fie, cât de greu a fost și noi nu am putut să facem nimic că să nu ajungem aici. Cine a pierdut și cine a castigat din asta? De ce să suferim atât, când puteam fi fericiti, mai era doar atât de putin. Îi auzeam vocea Emmei pe hol, intreband și vocea mamei inabusita, incercand să o convinga să doarma cu ea, că mama se simte rau, e puțin bolnava.
M-am ridicat și m-am dus la bucatarie să fumez o tigara. Mi-am dat seama că dincolo de toate, eram trista și mă mira faptul că dupa discutia de la prânz, nu mai stiam nimic de Paul, nu sunase, nu venise aici, nimic, absolut nimic. Mă gandeam că va reactiona altfel. Nu era în logica lucrurilor aceasta tacere, nu din partea lui Paul pe care îl cunosteam eu. Am stins tigarea și m-am întors în pat, în spatele usii inchise, în intuneric. Și mâine e o zi, da, bine spus, sigur ca-i o noua zi, prima fără Paul și brusc mi-am imaginat că strivesc cu piciorul de un pamant uscat și crapat de dor de apa, pestele ala coclit, cu cele trei dorinte ale lui, jocul ala stupid cu care m-am pacalit o viata... carasul dracului.
No hay comentarios:
Publicar un comentario