Centrul cercului II-8

De la Predeal ne-am intors duminica pe acelasi drum, imi spunea că nu ii place Valea Prahovei de la Comarnic in jos, dar gandul lui ascuns era sa trecem pe la Curtea de Arges unde-i  traiau parintii. Soseaua facea serpentine largi, se ondula pe dealurile verzi si spre Curtea de Arges, de o parte si de alta,  livezile de meri nu se mai terminau. 

Am trecut pe langa Berevoiesti si din nou am tresarit, ajungand din nou intr-un punct in care trebuia sa-i povestesc lui Alex lucruri pe care sigur nu si le putea imagina. Dar am zis ca trebuie sa aștept din nou un moment potrivit, caci in masina, el nu putea sa fie atent la ceea ce i-as fi  spus iar lucrurile trebuiau corect intelese. Nu puteam permite, ca el, sau nimeni altcineva sa  creada, ca ceea ce facusem eu, putea fi asimilat cu ceea ce se stia si era blamat drept un intrument de represiune, eu lucrasem la arhiva, redactam si organizam dosare, potriveam lucrurile in asa fel incat informatiile sa ajunga concise si ușor de inteles, la cei care luau decizii. Nu alesesem eu sa fac asta, nu stiusem nimic despre ceea ce se intampa acolo cand facusem cererea de angajare, pe care de fapt nici nu am scris-o eu, nici nu am semnat-o macar...Dar trecusera niste ani si da, la un moment dat preluasem arhiva, sau ce mai ramasese din ea dupa ce camioane cu dosare fusesera transportate aici, in zona prin care treceam si dupa ce arsese o alta mare parte in iunie 90, in ziua aceea cand ingrozita si fara sa-mi dau seama ce fac, m-am ascuns in podul  Casei de Cultura a Ministerului de Interne, unde am stat doua zile cu inca doua colege,  pana a trecut nebunia cu mineriada. Mineriada, ce farsa, ce pata, ce groaza a fost atunci...Inchid  ochii si ma gandesc ca trebuie sa-mi cantaresc bine cuvintele si sa aleg cu grija ce ii voi spune despre toate astea lui Alex, care a luptat pe baricade in decembrie 89 si care abia a scapat de o bataie zdravana in iunie 90. Da, tare bine va trebui sa-mi aleg cuvintele si ce voi avea sa-i povestesc.

Il aud ca-mi spune si imi dau seama ca vocea ii era putin schimbata;

- Iubita, aici locuiesc parintii mei, nu putem trece prin fata curtii lor fara sa intram, nu-i asa?

Oh,  Doamne, ce-i asta... din nou graba lui Alex ma speria, nu-mi doream sa-i cunosc parintii, nu eram pregatita pentru o astfel de vizita si eram sigura ca nici ei nu erau. Alex divortase de nici doua saptamani si intelesesem ca parintii lui au aflat  totul foarte tarziu si nu reactionasera bine deloc. Tineau la Angela si in familia lor  nu existase prea multe  astfel de situatii. Mai mult, desi li se explicase clar ca fusese alegerea ei, ei tot pe Alex il gaseau vinovat, pentru ca nu stiuse sa-ti tina nevasta langa el, ca nu o determinase apoi sa renunte la planul nebunesc, ca nu se luptase sa castige copilul in instanta si pe fondul asta, acum ma ducea pe mine sa ii cunosc. Dintr-o data am simtit ca sunt in locul si in momentul nepotrivit, dorindu-mi sa fiu departe, in cu totul si cu totul alta parte.

   Alex a oprit masina in dreptul unui gard inalt, plin de iedera, a sunat si dupa cateva momente a aparut tatal, care a deschis portile si l-a invitat prin gesturi largi sa bage masina in curte. Alex i-a strigat ca stam putin, ca nu are rost. Am intrat, tatal si-a deschis bratele si l-a imbratisat, apoi s-a intors catre mine si cu acelasi zambet luminos ca al lui Alex m-a imbratisat si pe mine. Apoi ne-a invitat in casa si a strigat-o pe sotia lui care la fel s-a repezit sa-si imbratiseze fiul, apoi l-a sarutat pe amandoi obrajii, dupa care s-a intors zambind catre mine.

   - Mama, ea e Iulia, am fost la Brasov si la Predeal si pentru ca am trecut pe aici, am zis sa intram si sa va salutam. Zise el si continua repede…

   - Nu mama, nici sa nu te gandesti, nu stam la masa, trebuie sa ajungem devreme in Bucuresti, nu uita ca mâine e luni, avem job-uri de la care nu putem lipsi, asa ca daca faci o cafea, nu te refuzam. Nu-i asa iubito?

   - Da, saru-mana, o cafea ar fi minunata, zic eu si incerc sa zambesc, desi nu stiam nici ce sa fac cu mainile, nici unde sa ma uit, nici daca sa continui sa spun ceva sau sa tac. De fapt chiar nu ma puteam gandi la nimic, pentru ca privirea imi ramasese pe un tablou, unul dintre mai multe ce erau atarnate deasupra unui bufet plin de asemenea cu fotografii inramate, poza  in care Alex zambea frumos cu capul lipit de capul unei femei brunete, cu ochi mari, negri, cu nas fin si o gura bine conturata. Angela, deci este o femeie frumoasa…Da, probabil Alex a suferit mult, continua sa sufere, de fapt de asta pare atat de atasat de mine, are nevoie de o carja, de un colac de salvare care sa-l scoata la alt mal. De aceea nu il intereseaza atat de mult sa ma cunoasca, ii este deci indiferent cine… daca nu e ea. A început brusc sa ma doara capul.

   - Nu iti ascund faptul ca vizita ta, insotit, este o surpriza. O aud pe mama lui accentuand fiecare cuvant. Tot speram sa veniti si sa imi dati o veste buna, sa imi spuneti ca prostia aia s-a terminat si ca v-ati revenit. Continua ea, fara sa tina cont de privirea intensa, fixa, cu care Alex incerca sa ii transmita ceva.

   - Lasa asta draga, incerca tatal sa salveze momentul, mai bine lasa-i sa ne povesteasca pe unde au fost, ce-au vizitat…tu fa cafeaua aia, ca auzi, se grabesc.

   Alex se foi in fotoliul pe care se asezase si spuse cu voce ce se voia stapanita;

   - Mama, Iulia nu are absolut nicio legatura cu ce s-a intamplat pana acum, ne stim doar de zece zile, asa ca, ce mai ai de spus despre povestea mea cu Angela, asteapta sa ne intalnim doar noi doi si am sa-ti lamuresc definitiv cum stau lucrurile. Iulia stie, i-am spus, din decembrie de cand a fost in delegatia aia la banca din San Francisco, a venit cuplata cu guvernatorul bancii, hotarata sa divorteze si mie nu mi-au mai ramas multe de facut. Si ca sa stii, se enerva el brusc, in martie cand te-am rugat sa vii sa ma ajuti cu Clara, ea nu a fost in delegatie ci a fost o saptamana in Budapesta unde s-a intalnit cu el. Da? Ca sa fie clar, eu nu v-am spus ca sa va protejez, dar inteleg sa-mi fiti aproape pentru ca nu am nicio vina, Iulia sigur nu are si totusi asista la discutia asta, iar tu mama, te rog sa începi sa te obisnuiesti cu ideea.

   Alex se ridica in picioare, taica-su se uita incruntat la sotia lui care începu incetisor sa planga.

   - Alex mama, daca pleaca o ia cu ea pe Clara, cum am sa mai traiesc eu fara sa-mi vad nepoata, tu iti dai seama, nici tu nu o sa mai ai cum sa o vezi. Cine ne da noua viza sa plecam in America, iti dai seama? Repeta ea si apoi se intoarse spre mine, imi lua o mana in mainile ei si imi spune, incercand sa zambeasca.

   - Iarta-ma, draga mea, iarta-ma dar noi avem problema asta, Alex trece rar pe aici, noi suntem batrani, nu mai avem solutii, stam si așteptam, ne trezim cu surprize din astea, zi si tu…cum sa reactionezi. Nici macar nu ne-au spus din vreme, am fi facut ceva, am fi intervenit, am fi rugat-o, ea e o fata asa buna, nu ar fi vrut sa sufere nimeni…zise ea, imi dadu drumul la mana si iesi grabita din camera.

   Alex, se uita dupa ea, se intoarse apoi spre mine, intinse mana si zise;

   - Noi mergem tata, spune-i mamii ca am sa vin saptamana asta, intr-o zi, singur, sa stam de vorba. Eu inteleg prin ce trece ea, dar vad ca ei putin ii pasa cum imi este mine si cum trec eu prin toata povestea asta. Gata, noi mergem.

   Taica-sau dadu intelegator din cap, incerca sa ingaime niste scuze, dar lasa capul in jos si ne deschise usa. Cobora cele cateva trepte in urma noastra si cand Alex deschise poarta, l-am auzit ca-mi spune.

   - Domnisoara Iulia, un million de scuze, suntem oameni normali, ne comportam cum se cuvine cand avem musafiri si intre noi, dar acum traim o tragedie si nu stim cum sa trecem peste ea. Eu sper sa nu te fi speriat prea tare si sa mai treci pe la noi. Ce pacat, nu ati baut nici macar o cafea, mai spuse el cu voce moale si intinse mana ca sa-i stranga mana lui Alex.

   Ne-am urcat in masina si am plecat, deja se facuse noapte. Dupa un timp, Alex începu sa vorbeasca, parea ca e singur in masina, privea inainte, nu gesticula in niciun fel, tinea ambele maini pe volan si a început sa spuna cu voce monotona:

   - Iulia, iart-o pe mama, pentru ea nimic nu este mai importat decat nepotii ei, Ti-am spus, mai am doua surori, amandoua sunt casatorite, fiecare are cate doi copii, iar nepotii, cele trei fetite si doi baieti sunt pentru maica-mea totul. Sunt convins ca isi iubeste nepotii, mai mult decat ne-a iubit pe noi, dar asa e mama. Dupa parerea ei, eu ar fi trebuit sa o rog pe Angela sa rămâna la mine, sa uit ca s-a culcat cu ala, sa imi cer iertare ca nu sunt bancher, ca nu sunt american, eventual sa-mi fac si sepuku numai sa o determin pe Angela sa nu o lase fara nepoata ei preferata. Clara e prima si probabil de aceea de ea se simte, mama, mult mai apropiata…nu stiu. Oricum mi-a fost teama sa-i spun tocmai pentru ca banuiam ca va avea aceasta reactie. Cand am venit cu Angela sa le spunem ca divortam, mi-am chemat si surorile, au venit fara copii, insotite de sotii lor, a fost ca o sedinta de familie din care cel  mai prost, am iesit eu. Angela a dat cateva lacrimi, i-a emotionat repede pe toti si intalnirea s-a terminat cu ea in mijlocul familiei care o consola si eu m-am ales cu priviri reprobatoare. Ca sa vezi, daca o faceam fericita, nu se mai supunea acum intregului proces de emigrare, instrainare,  dezradacinare si ce-a mai spus ea atunci…

- Iulia, iti spun eu care a fost adevarul, ca incet incet l-am aflat si ai sa vezi ca povestea nu-i asa cum apare la prima vedere. Iar asta, desi nu voiam, va trebui si mama sa afle daca continua sa o creada pe ea si  sa ma invinovateasca pe mine ca n-am facut totul sa o opresc.

- Anul trecut, prin primavera, la banca, a venit o delegatie din State, iar Angela, pentru ca vorbea engleza cel mai bine dintre toti de acolo, s-a ocupat mult de ei. Cei mai multi, a venit un grup destul de mare, s-au intors dupa cateva zile, dar cateva persoane au ramas sa, nu stiu, sa faca schimb de experienta, sa-i ajute pe astia de la Banca Comerciala sa implementeze cine stie ce programe. Angela s-a imprietenit la catarama cu o tipa, mai mare cu cativa ani, a adus-o si acasa, ieseau impreuna in oras, tipa era casatorita cu un afro-american, da, o cheama Torri si…

- Cum adica o chema, il intrerup eu, mirata ca vorbeste despre noul personaj, la timpul trecut. A murit, intreb eu, fara sa imi imaginez ca raspunsul lui va fi;

- Da, a murit, dar stai sa vezi cum. Dupa doua luni, sau cat or fi trecut, vine vremea ca Torri sa sa se intoarca in State, urma luna decembrie, vacanta de Craciun, iar  in plan era sa propuna ca  cineva, tot pentru schimbul de experienta, sa o insoteasca de la Banca Comerciala de aici, la Banca ei din San Francisco. Cum, ti-am spus, Angela vobea perfect engleza, asa ca a propus conducerii bancii ca ea sa fie cea care sa mearga, pentru o luna, sa vada cum se lucreaza acolo. Pana aici totul a fost minunat.  A venit fericita acasa, mi-a dat vestea cea mare, m-am bucurat, am facut un imprumut sa-si cumpere toale noi, ca de…nu putea sa se duca oricum imbracata, vorba aceea, eram si noi o tara in Europa, nu lumea a treia, in sfarsit, la sfarsitul lui noiembrie s-a imbarcat, eu am dus-o cu Clara la aeroport, impreuna cu Torri si  timp de o saptamana am vorbit cu ea in fiecare zi la telefon.

Dupa o saptamana, nu mi-a mai raspuns. Deloc. O sunam si in biroul unde lucra, imi spuneau ca nu este, iar la hotel imi spuneau la fel, ca nu este in camera, dar ca nu a predat cheia, e doar plecata, va reveni. Am reusit sa vorbesc cu ea, dupa alte doua saptamani, inainte cu cateva zile de intoarcerea acasa. Vizitase mai multe filiale, era foarte obosita, imi va explica…

Iti jur ca am stiut ce s-a intamplat de cum am vazut-o coborand panta la ,,Iesiri,, din Otopeni. Tineam fata de mana si am vazut-o cum in clipa in care a dat cu ochii de noi, adica de mine si-a intors imediat privirea in alta parte. Cunosc destul de bine femeile ca sa pot sa traduc corect gestul asta si desi in seara aia nu a recunoscut nimic, a doua zi, seara, obosita si zapacita de schimbarea fusului orar, dupa cateva pahare de vin, a început sa spuna, tot.

O placuse, fusese fascinat de ea, o tratase ca pe o printesa tocmai guvernatorul bancii. Uite asa, in toata America aia nu mai gasise alta ca ea, asa ca, dupa ce a  zapacit-o de cap doua saptamani in hoteluri de cinci stele, a cerut-o de nevasta si ea a acceptat. Mi-a spus ca va lua imediat legatura cu un avocat si va intenta divortul, pe Clara o va lua cu ea, sa nu incerc sa ma impotrivesc pentru ca pana la urma ea e mama si ea trebuie sa creasca fetita, asa este firesc, doar pentru ea face tot sacrificiul. Mai departe nu conta nimic, nici ca ala e cu douazeci de ani mai batran decat ea, nici ca acasa nu-i lipsea mai nimic, chiar depasisem perioada de început, care recunosc, a fost nasoala. Eram tot pe drumuri, stateam la ai ei…nasol, ca la început. Dar nu mai era cazul sa se planga de nimic. Iti dai seama, in seara aia mi-a si facut un compliment, cica era acceptabil la pat, dar nu asa erect ca mine…Nu-mi venea sa cred, ma uitam la ea, o auzeam vorbind si aveam senzatia ca trec printr-un cosmar. Dar asta nu a fost tot. Apartamentul din Timpuri Noi il inchiriasem, deci si azi stam impreuna si sunt obligat sa asist in fiecare seara la discutiile dintre ei care încep inevitabil cu ,,hey honey’’ si se termina cu ,,I love you’’. Zice el cu naduf si tace, iar eu simt ca ma bufneste rasul. Observa.

- Ce faci Iulia, razi?

- Yes Honey, zic si vad ca si el începe sa rada. Ma intreaba;

- Sunt caraghios, nu-i asa? Pare totul o gluma proasta, nu-i asa? Ei bine, lasa-ma sa termin si ai sa vezi ca povestea nu s-a terminat aici. Cum iti spuneam in martie s-a intalnit cu el in Budapesta, eu am chemat-o pe mama sa stea cu Clara, sa o duca si sa o aduca de la scoala, ma rog, eu singur cu ea nu ma descurc…iar cand s-a intors, m-a anuntat ca au stabilit nunta. Dar sa stau linistit ca-mi vor inchiria o casa si voi putea sa o vizitez pe Clara in fiecare an, de cate ori voi dori, sa stau linistit ca s-au gandit la toate si totul o sa fie bine. Frank e un tip care planifica tot, rezolva tot si are posibilitati nelimitate.

Iti dai seama ca primul impuls a fost sa vad cum sa le fac viata grea, dar la doi avocati am fost si amandoi mi-au zis ca nu prea am multe optiuni, decat sa-mi prelungesc calvarul, deja fetita e incantata de povestile maica-sii, deci…m-am hotarat sa ma calmez si sa sper, cel putin, ca se va tine de cuvant si ma va ajuta sa ajung macar o data pe an sa-mi vad copilul. Tace, nici eu nu zic nimic, intorc capul si incerc sa disting ceva in intunericul de afara.

- Iulia, desteptul ala vine luna viitoare sa faca nunta cu fosta mea nevasta si mama viseaza sa ne impacam. Dar in sfarsit, n-am terminat, ca partea incredibila deja acum urmeaza.

Imediat dupa sarbatori s-a intors Torri, prietena ei din America, care a ales-o pe Angela sa fie cea care sa invete din experienta bancherilor, ce bancheri, ai guvernatorilor de banca…direct. Vine si povesteste unor prieteni comuni, deja madam Torri facea parte din familie, ne cunostea prietenii, rudele , pe toata lumea, ca Frank Pisanno a mai fost casatorit cu o românca, o olteanca, ii placuse mult mielul la groapa, ca nu se stie ce s-a ales de mariajul ala, dar ca e bucuros sa il repete. Adica, ai inteles? Zise el si intoarse capul brusc spre mine? Ai inteles? Torri chiar avea misiune sa gaseasca in Romania o proasta pentru domnul guvernator si a gasit-o. Stateam asa si ma uitam cum povesteau ele aventura americana a nevesti-mii si cum se bucurau ele amandoua si cand s-a cam spart gasca si au început sa le plece musafirii, de fapt stii ce? Erau prietenii mei, caci Angela nu a reusit niciodata sa-si faca prieteni, ea una doua se enerva si-i dadea pe usa afara. In sfarsit, am profitat de un moment si am chemat-o pe Torri in bucatarie si i-am soptit in engleza mea de balta, mult mai proasta ca cea a Angelei ca, si acum citez,, Torri draga, sa dea Dumnezeu praful sa se aleaga de tine, sa te arda focul, ai auzit…cum s-a ales praful de familia si de viata mea…,, Iulia, nu face ochii mari, bausem, bausem mult, bineinteles nu mâncam mai nimic pe atunci si asta am zis.

- Dar, continua el, faza dura abia cum urmeaza, stii accidentul  de la Balotesti cu aeronava Tarom care a cazut pe 31 martie? Ei bine, Torri era in avionul ala…Cateva zile a durat pana cand a ajuns-o blestemul meu, Angela stia, apucase sa-i spuna de discutia noastra din bucatarie si dupa aceea s-a comportat ca o nebuna, ajungand sa creada ca vreau sa-i fac si ei rau si ca si pot sa fac asta.

Alex tacu si trebuie sa recunosc ca ultima fraza m-a surprins, mi s-a parut incredibil finalul, intr-adevar neașteptat. L-am privit din nou pe Alex si am zambit, era frumos privit din profil, in semiintunericul din masina. Si atunci, l-am intrebat, bineinteles fara sa fi gandit o secunda inainte,  aproape mirandu-ma propunerea pe care m-am auzit  facandu-i-o;

- Alex, nu te mai duce la ea, ramai in noaptea asta la mine, iar maine te duci, iti faci bagajele si vii,  te muti cu mine pana isi face ea nunta, pana pleaca…Vrei?