Centrul cercului II-11

Când am deschis ochii, câteva momente, nu mi-am dat seama unde mă aflu. M-am intins, am văzut că e lumină afară  și că până în momentul acela nu se schimbase nimic. Alex nu s-a întors acasa. M-a trecut un fior rece, de fapt am început să tremur, imi era frig.

M-am ridicat, am strâns pătura în jurul meu și stând așa, chiar nu-mi dădeam seama ce ar fi de făcut. M-am întins după telefon. Am format numărul, a sunat și in final a răspuns.

-Am nevoie de tine, am zis, ajută-mă cu ceva.

-Ce-ai pățit? Ai o voce...Zi, te ascult.

-Vreau să știu daca s-a înregistrat vreun accindent rutier, sau alt incident, de orice natură... e vorba de o mașina Dacia gri cu numarul... la dracu, nu știu numărul. Incep sa plâng.

-Zi numele șoferului, tu nu cauți o  mașină, cauți pe cineva,...hai, zi.

-Alex Ehmann, 34 ani, a dispărut de aseară, din zona Șincai-Timpuri Noi. Nu am căutat decât unde lucrează, e expert la Investiții in Camera Deputatilor. Părinții lui sunt la Argeș, in Curtea de Argeș, dar nu pot să sun să întreb, maică-sa ar face infarct. Auzi, nu spune la nimeni, te rog, dar luni, la ora 13 avem cununia civilă si el a dispărut…

Nu-mi vine să cred, depărtez receptorul de ureche și-l privesc cu groază, ca pe un animal ce sta să mă muște. Idiotul râdea să se sufoce și a hohotit până când râsul i s-a transformat in horcăit. Un idiot a fost de când îl știu, ce idee să-l sun, ce proastă sunt, ce face disperarea din om…

-Auzi Iulia, îl caut, dar aș putea să-ți spun deja unde e. Îl înțeleg. S-a ascuns săracul...și începe iar să râdă. Se oprește, tușește și întreabă;

-Auzi, vorbești serios, chiar te măriți luni la unu cu tipul  ăsta? Înseamnă că Paul a murit, bag seamă…

-Deci gata, du-te dracului...zic eu si închid. Proastă idee am avut, dar eram sigură ca totuși, în câteva ore voi ști unde este Alex...Mort sau viu.

Târăsc pătura matlasată după mine, până in ușa băii și o las să cadă când intru. Mă privesc in oglindă și mă strâmb. Am ochii umflați și părul răvășit. Iau periuța de dinți, pun pasta și dau drumul la apă. O inchid. Încep să-mi perii dinții, mă așez pe marginea căzii și imi frec dinții cu putere. Mă sprijin de chiuvetă, încep să plâng, dar continui să-mi periez dinții. Imi vine să vomit...Icnesc și mă reped cu capul înainte spre vasul de toaletă. Scuip și mă ridic. Mă uit din nou in oglindă, pe barbă imi curge pastă de dinți, amestecată cu sânge. Încerc să mă clătesc în gură și mă cutremur cât de rece poate să fie apa. Încerc să o încropesc și renunț, mă șterg cu un prosop și mă așez din nou pe marginea căzii. Dacă e mort, daca e căzut undeva, mort...și nu știe nimeni.

Să-i sun prietenii, să sun la ei și să-i întreb dacă au petrecut noaptea cu tipul cu care eu luni trebuie să mă mărit? Așa porcărie…

Revin în living, mă așez din nou și stau. De ce nu a spus? Nu vreau, nu e momentul, nu pot să fac asta. Aș fi înțeles. Trece timpul peste el și poate i se face dor. Poate a acceptat să se căsătorească doar pentru a-i demonstra Angelei că nu mai suferă, dar in ultimul moment…

Mi-am amintit discuția dintre ei, la care am asistat, intr-o seară, după ce a vorbit cu Clara la telefon, a vorbit și cu Angela. Nu i-a spus nimic de mutarea noastră, împreună, în fostul lor apartament. I-a spus că muncește și se gândește la ele. Că speră să le fie bine. Că sunt primele sărbători fară Clara. Îl priveam și el imi evita privirea. În ultima seară, înaintea plecării, când a venit la mama, mai târziu decât până atunci, Alex mi-a spus Angela l-a rugat să rămână in noaptea aceea. L-a implorat să rămână. Cand a iesit pe ușa, l-a apucat de mânecă și a tras de el. L-a urmat pe scară, ținându-l de mânecă până la ieșirea din bloc, în picioarele goale și apoi a strigat dupa el, a auzit-o până a urcat in mașina. L-a strigat să rămână, să-i ceară să nu plece, să spună doar o vorbă. A doua zi, la aeroport, i-a cerut din nou același lucru ,,cere-mi sa rămân și acum ne întoarcem acasă’’, a spus ea, cu pașaportul in mână și bagajele la picioare. El a început să i le urce pe cântarul cu banda de lângă ghișeul de chek-in.

Alex îmi povestise că în perioada după  întoarcerea ei și până când el a plecat de acasă, au trăit în camere separate. În prima săptămână, strecurată printre crize de nervi, lucruri aruncate de colo colo, reproșuri și rugăminți, într-o noapte, Angela s-a strecurat lângă el și l-a cuprins în brațe. I-a fost un moment indiferent și a imbrățișat-o, ca apoi, imediat să o împingă și să alerge lovindu-se de pereți, plin de greață, până la baie, unde a vomitat și sufletul din el. Mi-a spus că a avut senzația că-l ține pe Frank în brațe, că-i simte aluia mirosul, că-i vede buzele umede, gura deschisă...Îl știa din pozele cu care Angela venise din State. Obez, se vedea diferența de cei douăzeci de ani dintre ei, cu zâmbet larg, dinți nefiresc de albi si brațul strecurat după mijlocul unei Angele, altfel. Alta. De atunci nu s-a mai atins de ea. N-ar mai fi putut să o facă.

Alex, stând parcă de vorbă cu el insuși, încerca să îmi explice, mie, de ce este atât de grav când o femeie înseală un bărbat, in sensul acela, prozaic, vulgar, in cel mai primar sens la care te poti referi, când o femeie se culcă cu altul, cand face sex cu altul. De ce unora și lui in mod deosebit, i se pare capitală diferența dintre un bărbat care se culcă cu o altă femeie si o femeie care își înșeală partenerul. Este ferm convins că o femeie care iubește, nu înșeală. Nu o face nici ca să se distreze, nici din plictiseală, nici din curiozitate, nici ca să se razbune, nici pentru că are mai multă sau mai putină nevoie de sex, chiar daca este sau nu este foarte mulțumită de performanțele sexuale ale partenerului. Alex imi spunea, că o femeie când înseală, in primul rând caută alternativă, vrea să iasă din relația unde a găsit o bresă destul de mare cât să vadă alte orizonturi. Cu barbații e altceva, a declarat el foarte convins, dar femeile când se culcă cu altii, cu siguranță nu o fac ca să se afle in treabă. Ele nu practică sportul ăsta, dar mulți bărbați o fac ca pe un sport. Ele caută, iar când găsesc, se opresc și mai departe de asta, nu vor mai merge niciodata...cât timp iubesc.

Telefonul m-a făcut să tresar și încercând să-l deschid, l-am scăpat de mai multe ori pe jos. Parcă era fierbinte și mâinile nu reușeau să se stângă pe el. Răspund;

-Alo?

-V-ați trezit, nu deranjez? O aud pe mama lui Alex și simt cum tot sângele imi coboară in picioare, simt furnicături dureroase în degete și tălpi. Încerc să articulez fără să mi se simtă tremurul din voce, din tot corpul.

-Bună dimineata, nu, nu...ne-am trezit, dar...Alex este puțin plecat. A mai avut treabă la birou, zic eu prevenind următoarea ei rugăminte. Oh Doamne, ultima mea sperantă, că ar fi putut sa fie la Argeș era spulberată și în rest, nu mai puteam gândi. O aud că-mi spune;

-Când revine, te rog să ne sune,  am ceva să-l întreb. Râse ușor și completă...tu nu trebuie să știi, Iulia. Vă pup...nu uita, să mă sune, da? Și închide.

Pun telefonul jos și rămân din nou uitându-mă în gol. Mă gândesc dacă, de acum, următoarea dată când mai mergem la Argeș, voi mai găsi tabloul ăla pe perete. Mi-aș dori să nu mai merg acolo, dacă nu-l va scoate. Daca vom mai merge vreodata la Argeș...Mă gândesc cât de egoistă pot fi, Alex nu e nicăieri iar orgoliul meu, chiar și în momentele astea, revendică drepturi. Cum suntem făcuți, ce este până la urmă  important și ce nu?

Cu nicio lună în urmă, înainte de sfârșitul anului, zilele acelea din mijlocul pustietății albe, mă convinseseră că lângă acest bărbat voi uita tot și voi putea merge înainte. Dacă mai aveam frânturi de îndoială, zilele acelea fuseseră exact făcute ca să mă arunce definitiv în brațele lui și să încetez să mă gândesc, că mi-aș putea dori altceva.

Am vorbit, la început, cu Cecilia. Am sunat-o eu, i-am spus cum stau lucrurile, că eu renunț, că eu plec mai departe, că trebuie să scap de trecut, de teamă, că trebuie să învaț să trăiesc din nou, dar altcumva. Paul arsese în mine orice pornire, orice voința de a îndrepta lucrurile din forma în care ajunseseră. Erau deformate, noi eram niște proiecții strâmbe ale celor care am fi putut să fim. Nu exista nimic în prezent proporțional cu dorința de a ne împlini unul langa altul, cu iubirea pe care o simțisem atunci, nu mai simțeam justificare nici in noi și nici in fața celorlalți și nici motivație pentru ceea ce le făcusem. După patru ani, Paul era nebun de gelozie, nefericit, descurajat și risipit în neliniști si ambiții, iar eu...după patru ani arsesem tot. Cecilia nu înțelegea, în lumea ei zburau fluturi, se reparau punți cu șnur de macrame, era posibil orice. In lumea mea, reala, am simțit că era momentul să o iau, din nou, de la capăt, să mă proptesc din nou in centru și să trasez alt cerc în jurul meu.

Paul nu știa că luni mă mărit. Cecilia mi-a spus că ea nu-i va spune nimic, el nu vorbește cu nimeni despre mine. M-a rugat să nu o fac, după părerea ei, nimeni si nimic nu ne putea separa, pe mine de fiul ei, noi doi eram atât de încrustați unul in altul, voi suferi și voi regreta, mi-a spus ea, il voi dori cu patimă și nu-l voi mai găsi nicăieri. I-am spus că știu, că asta va fi provocarea celui care, dacă se va dori iubit, va fi iubit. Pe Paul l-am iubit mai mult decât m-am iubit pe mine, pe biata Emma...Pe Paul l-am iubit și aș fi putut să-l iubesc până la sfârșitul lumii, doar că el nu m-a primit in sufletul lui.Trebuia să aibă și el un suflet, nu-i așa, poate că nu am știut eu să-l aflu.

-Sunt obosită Alex, sunt obosită de mult, de când m-am născut, m-am născut obosită si vulnerabilă, simt tot, văd tot, mă zgârie tot și totul  îmi lasă urme. Dar dacă tu te întorci, dacă tu mă vrei, am să merg cu tine la pescuit și vom pescui pești mari, împreună. Vom face dragoste, așa cum vrei tu, încet, prelung, obositor și vom cădea prăbușiți în propria noastra dorintă nesfârșită. Cum vei vrea tu, dacă mă vei vrea iubita ta. Numai întoarce-te căci eu singură nu am fost niciodată, acum m-am dat ție, eu singură nu știu și nu pot fi...Întoarce-te și voi merge cu tine acolo unde vei fi tu și te voi face, cu mișcări de mână , ușoare, rotunde și  calde, cu mișcări de șolduri, de umeri și genunchi, cu privirea și mângâierea părului meu, lăsat liber pe fruntea ta, cel mai frumos și mai fericit bărbat de pe pământ, la fel cum vei putea, apoi, să mă recunoști in toate. Căci eu sunt jumatatea unui bărbat, eu nu pot fi doar femeie, o femeie intreagă, nu știu ce-i aia,  caut o jumătate de bărbat perfectă, așa cred ca sunt.

Telefonul m-a trezit din nou, l-am privit lung și mâinile mă ascultau greu. Am răspuns:

-Stai calmă, nu-i mort, nu-i la niciun spital, nu-i la morgă, nu-i nici la mă-sa. E cum ți-am zis, s-a ascuns și il aud cum chicotește iar...Apare el să te ia de nevastă până luni. Să mor eu, tipul nu-i zdravăn, stie că ești nebună?

-Du-te dracului. Să nu cumva să îndrăznești, da? Oricum, mulțumesc. Închid și mă gândesc că nimeni, niciodată, nu trebuie să știe. Vax îmi va fi mereu înger păzitor, va trebui să accept și asta.

S-a făcut iar întuneric. M-am prelins toată ziua pe lângă pereți, m-am lovit de lucruri, am nimerit cu greu in spațiul gol al ușilor deschise. Nu voiam să vină iar noaptea și să găsească lucrurile la fel. Simțeam că așa  nu mai pot trece peste încă o noapte. Dar imi era clar că în continuare nu se va întâmpla nimic. Nu mai sunase nimeni, nu știam nimic, nu a mai întrebat nimeni, nimic. Nu-mi imaginam lunea, ziua pe care o așteptasem atât, de mult timp, nu de trei luni ci de când ieșisem din matcă, ca râul revărsat, ca râul fără vad, pe o câmpie plată, împrăștiat până la ultima moleculă.

Am luat iar pastile, mai multe. Am adormit pe fotoliu, cu televizorul clipind tăcut in întuneric, cu buzele arse și mâinile încrucișate pe piept. Nu vreau, nu așa, te rog, nu iar…