Centrul Cercului III-7

Am deschis ochii și deși aș fi azvârlit cu picioarele în toate părțile, aș fi dat din mâini să mă eliberez din strânsoare, să arunc de pe mine și cearșaful dar și pe Alex, am preferat să mă calmez și să încerc o desprindere suavă, care să nu-l deranjeze. Alex era, ca de obicei, jumătate urcat pe mine, aveam umerii înconjurați de brațe și sânii cuprinși în palmele lui, un picior era întins dar celălalt era așezat peste, la nivelul șoldurilor, așa încât genunchiul apăsa exact pe mijlocul meu.  
Eram ca într-o menghină, mă durea tot, mă simțeam toată amorțită. În schimb el respira ușor, m-aș fi întors să-l privesc, dar nici asta nu puteam să fac, căci la cea mai ușoară intenție de desprindere, simțeam cum își intensifica strângerea.

Era ultima noapte, de fapt se iveau zorii, lumina intra printre cele două draperii trase, urma să sune ceasul pentru că zborul era devreme, dimineață.

Am reușit să mă întorc, m-am răsucit încet, am ajuns față în față și am hotărât că a dormit destul. L-am sărutat ușor pe vârful nasului, Alex e printre puținii bărbați pe care îi știu cu nas frumos, apoi pe buze, iar pe nas, m-am întins și l-am sărutat pe frunte și în sfârșit îl aud că spune;

-Ești ca o muscă.

Eu matinală, el ar fi preferat orice decât sa fie obligat să se trezească devreme. În privința asta nu semănăm deloc. Vacanța în Grecia a fost punctul de la care relația noastră s-a delimitat de trecutul nostru. Am vorbit mult, atunci, în acele două săptămâni și deși nu ne-am propus, am reușit, cred eu, să aflăm mai multe unul despre altul decât în cei trei ani întregi care trecuseră de când ne cunoșteam.

Alex nu-mi spusese niciodată că mă iubește, toate încercările mele de a-l face să rostească cele două cuvinte, rămăseseră fără succes. Râdea în schimb și îmi spunea că sunt atât de femeie, încât e aproape păcat, dar că mizează pe inteligența mea și că speră că într-o zi să înțeleg și să vreau mai mult de atât. Altfel, în toate nopțile de când se întorsese acasă, făcusem dragoste, în toate nopțile însemnând și când ne culcam și când ne trezeam și deși nu stăteam să povestesc despre asta, mă gândeam, totuși, să întreb pe cineva dacă e normal.

În mod evident felul în care debutase viața mea sexuală, fusese defect, nimeni la două zeci și ceva de ani nu face sex o data la șase luni. Paul era pe toane, de obicei ne luptam sau ne împăcam și dragostea dintre noi era un efect generat de alte stări și sentimente, dar cu Alex era cu totul altfel.  El îmi explicase că asta se întâmplă când un bărbat iubește o femeie, dar mai ales când unui bărbat i-a fost atât de dor de o femeie.

-Deci mă iubești, trăgeam eu concluzia, fără să mai aștept răspunsul, care oricum nu venea.

Făcea dragoste cu mine concentrându-se exclusiv pe ceea ce căuta ca eu să simt, părea un experiment, lucru ce la început m-a obosit, o vreme chiar m-am simțit ca hăituită în jurul patului, dar care, acum, de când ne regăsisem, sau mai bine spus de când eram în sfârșit împreună, începuse să capete un  înțeles și acesta era foarte apropiat de ceea ce îmi spunea Alex că înseamnă dragostea pentru el.

- Înseamna să înveți să mă simți Iulia, să înțelegi ce simți tu, să înveți să cauți și să știi ce-ți place și ce nu, să fi sigură că ai împlinit toată gama de stări și senzații, să te bucuri, să scapi de orice temeri, de orice barieră. Doar așa, iubindu-ne, ne vom iubi mai mult, ne vom ierta, ne vom simți mereu foarte apropiați, vom forma un tot și mai ales, vom rămâne tineri, la fel…

-Lucrurile astea sunt valabile doar în brațele tale, presupun, zic eu amintindu-mi de teoria lui că o femeie care își înșeală partenerul nu poate fi iertată, pe când un bărbat, dacă o face, poate să nu însemne nimic. Deci este adevărat că asta crezi, asta înțelegi tu prin dragoste...sex. Destul de confuz, iubești făcând dragoste, dar înșeli tot făcând dragoste și asta, zici tu, ar trebui să nu însemne mare lucru...foarte logic iubitule. Așa e, femeile au o logică defectă, bărbații nu...

- Iulia, nu trata lucrurile doar dintr-un punct de vedere. Cum suntem diferiți, bărbați și femei, la fel sunt și lucrurile astea diferite. De aceea ce-i valabil pentru unii, nu e valabil pentru ceilalți. Dar să ne întoarcem la bărbații care iubesc așa cum iubesc ei, adică diferit de cum se așteptă femeile să fie iubite. Oricum, așa cred eu că se poartă bărbații care iubesc. Dacă ți-aș tot spune ce vrei tu să auzi, dacă ți-aș lua flori în fiecare zi, dacă te-aș legăna pe genunchi când m-aș uita la meci, dacă aș face toate astea dar nu te-aș iubi când te-aș avea numai pentru mine, goală, caldă, lipită de mine, atât de la îndemână, ce mama dracului de dragoste ar fi. Mai cred că pentru asta e făcută noaptea, mai zise el, iar eu nu mai eram sigura dacă glumea sau vorbea serios.  

- Așa iubim noi bărbații, restul sunt prostii inventate de voi, sau de ăia cărora nu li se scoală.

-Alex dar păreai romantic la început, ne plimbam ținându-ne de mână, îmi culegeai flori, chiar și când iți aprindeam o țigare îmi spuneai că vrei să o fac eu, ca să mai simți o dată gustul buzelor mele…

-Hai, să mor eu, așa ți-am zis? Doamne ce bun sunt, recunoște că te-am dărâmat cu faza asta, te-am zăpăcit de tot, așa-i?

-Adică, tu nu vorbeai serios? Tu îmi spuneai astea numai așa, ca să te distrezi, să-mi dai impresia că ești îndrăgostit? Mincinosule...Ei bine, să știi că eu mă arătam interesată de tine pentru că voiam să-mi dai placatori de marmură și nici nu-mi trecea prin cap să-ți plătesc ceva pentru asta. Ha, 10 dolari de om pe luna, erau exact ca gustul buzelor mele rămas pe țigară...ca să știi.

-Și ce, ai văzut vreun placator de la mine? În schimb ai fost a mea în trei zile...

-În schimb m-ai luat de nevastă în șase luni…

-Iar acum vrei sa-ți spun și că te iubesc, doamnă Ehmann, încheie el discuția arătându-mi încă o dată, cum e treaba cu iubitul asupra căruia nu reușeam deloc să cădem de acord.

-Trezește-te, Alex, e târziu, nu aștepta ceasul că l-am oprit eu. Hai, bem cafeaua și plecăm, e o oră când DN1 e foarte aglomerat, hai iubitule…

-Nu vreau să plec, nu mai plec...nu mai vreau să stau fără tine, îl aud că zice cu fața ascunsă, de lumină, în părul meu. Ține-mă în brațe și nu mă lăsa să plec, hai Iulia, că dacă mă ții cu tine acasă îți zic în fiecare zi că te iubesc…

L-am strâns tare în brațe și nu am risipit cuvinte, știam că așa face Alex când se trezește, știam că nu vorbește serios, știam că se răsfață și că i-aș putea cere orice, el va face mereu ceea ce crede că trebuie făcut. Dar dacă avea chef de răsfăț, atunci așa să fie, urma să ne mai întâlnim peste mai multe luni, contractul era contract, iar la sfârșitul lui hotărâsem să nu mai acceptăm niciodată o soluție care să presupună plecarea lui de acasă.

Nu l-am întrebat niciodată dacă regretă că a hotărât să plece, atunci, în urmă cu șase luni, când ne certam pentru ca eu aveam impresia că el continua relația cu Angela ca și când în orice moment ea putea să se întoarcă, sau el să plece la ea. Mă omora gândul când îmi revenea în minte, când îi spunea ,,muncesc și mă gândesc la voi,,  dar mă liniștisem mult de când venise acasă, nu mai sunase nimeni și nu i-am mai auzit vorbind la telefon. Puteam să nu mă gândesc la asta, puteam să trăiesc și fără să mă gândesc la Angela.

Urată e gelozia și urâți sunt cei care se supun ei. Nu puteam să nu fac analogie cu ceea ce trăisem, cu ceea ce știam, Paul avea accese de furie și când visa, s-a întâmplat o data să fiu condusă acasă de un coleg, cu mașina lui, ploua rău afară, iar Paul, galant, mă aștepta cu umbrela în stația de troleu. Colegul stătea în același cartier, la două blocuri distanța, cum și de ce să-l fi refuzat, cum poți să explici cuiva că tu trăiești după alte norme, alte reguli, că ție nebunia îți stabilește gradele de libertate. Ce scandal a făcut atunci...

Alex îmi explicase de un milion de ori, nu voia și nu putea să renunțe la Clara, dar ca să ajungă la ea, trebuia să joace cum îi cânta Angela. Iar ea, cu orgoliul rănit de atitudinea lui, acum se juca efectiv iar cu ajutorul meu reușea, într-adevăr, să-i facă viața mizerabilă. Alex îmi explicase, îmi spusese, călcase pe propriul orgoliu, făcuse totul că să mă liniștească  dar, în final a ales să ne protejeze dispărând pur și simplu. Rațiunea asta, uneori ajunge doar o vorbă goală, mă gândeam eu, acum, cuprinsă de remușcări, deși nu știu dacă nu aș reacționa la fel când ar suna iar telefonul.

Oricum, într-o seară, pe malul mării Egee, pe o terasă mărginită de un parapet din zid văruit pe care se cățăra o plantă cu flori mărunte roșii și portocalii, cu un pahar de vin dulce în fața, cu un Alex relaxat și cu ochi strălucitori, i-am trântit-o,  considerând că nu puteam găsi un moment mai bun.

-Știi, m-am întâlnit cu Paul, într-o zi, era iarnă, am vorbit cu Cecilia și el apoi m-a sunat. Ne-am întâlnit la Obor, am stat de vorbă jumătate de ora, apoi ne-am despărțit, fiecare plecând la treburile lui. Atunci am aranjat cum să-și ia lucrurile rămase la mine, ai văzut că nu mai sunt cutiile pe balcon,  l-a trimis pe Andi după câteva zile și gata, asta a fost tot. M-am gândit că trebuie să știi, adică de atunci m-am hotărât să-ți spun, să nu-ți ascund asta.

Alex mă privea cu paharul in mână, nu clipea, era siderat. Poate momentul nu era cel mai potrivit, dar vinul acela dulce era mai tare decât părea.

-Alex, sper că nu ești gelos și nu îți imaginezi cine știe ce, trebuia să clarific cu el unele lucruri, pentru că în ziua când te-am cunoscut pe tine, a fost ultima zi când l-am văzut pe el, nimic nu prevestea ce avea să se întâmple și oamenii nu se despart așa. Am vrut să-mi lămuresc mie unele lucruri și am vrut ca el să știe. Acum mă simt mult mai bine. Acum pentru toată lumea lucrurile sunt clare…

-Și zici că, în sfârșit, te-ai lămurit? Mă întrebă el cu voce răgușită și cu o cută între sprâncene pe care nu o știam.

-Doamne Alex, nu o lua așa. Nu proceda exact ca el...nu-mi face asta și nu-ți face nici ție asta. Nu m-am gândit că te vei supăra, nu ai niciun motiv să fii gelos cum nici el nu avea…

-Nu, el nu a avut de ce sa fie gelos, până într-o zi...Nu ți-am spus dar Paul a încercat să te găsească, când a crezut că eu sunt plecat. M-am întâlnit cu el și l-am întrebat ce vrea. A fost obraznic, mi-a zis că el nu s-a despărțit de tine și până când nu o va face, tu te vei duce la el dacă te va chema. Iar acum îmi spui că exact așa a fost, te-a chemat și te-ai dus…

-Nu Alex, nicidecum, m-am dus eu când am vrut, mi-am luat la revedere de la Cecilia, ți-am spus că ne-am înțeles bine și că ea a ținut mult la mine, iar Paul trebuia să-și ia cutiile de la noi de pe balcon și trebuia să știe că s-a terminat când și cum am vrut eu...aveam nevoie de un punct final, de momentul acela când din proprie voință, m-am ridicat și am plecat, trebuia să fac un singur lucru din proprie voința în fața lui ca să mă simt bine și chiar așa a fost.

Alex a continuat să fie tăcut în seara aceea, am adormit iar el a venit târziu în pat, a stat până târziu să fumeze pe balcon. Alex era gelos,  poate la fel de gelos ca Paul sau poate chiar mai mult decât el, singura deosebire era că putea să se controleze, ținea la mine, destul  cât să nu mă rănească și să nu mă facă să sufăr dar era evident că din tot ceea ce-mi spusese, din felul cum se comportase cu Angela, era genul de bărbat pe care nu-l mai vezi dacă, cumva...Asta era bine de știut, pentru că atunci când nu ai nimic de ascuns, poți face lucruri care pot fi interpretate și în situația când ai de-a face cu un om care este așa, trebuie să fii tot timpul atentă. Mă gândeam că experiența îmi va fi de folos.

Drumul spre aeroport s-a dovedit așa cum bănuiam, aglomerat. Împreună cu Alex mai erau unii pe care îi trimeteam pe același șantier, la același antreprenor. Activitatea îmi devenise rutină, trecuse mult timp, îi cunoșteam pe mulți, multora le știam familiile, problemele.

Din punct de vedere legal, lucrurile se normalizaseră, exista o legislație, chiar o comisie care, din partea Ministerului Muncii, monitoriza totul...mai erau probleme, existau firme care exploatau muncitorii dincolo de orice legislație și muncitori care nu aveau niciun respect pentru contractul semnat. Dar era o alternativă de a lucra, pe bani mai mulți, în condițiile în care, încă nu eram bine primiți pe piața forței de muncă din Europa.

Erau situații în care oamenii ajungeau la locul unde trebuiau să fie cazați, unde urmau să lucreze și constatau că nu au condiții de trai nici măcar  la limita decenței. Dar erau și situații de-a dreptul hilare, despre care Alex îmi povestise și care erau chiar greu de crezut.

De pilda X, bun prieten cu Y, din același oraș. Cerea telefonul mobil, Alex avea unul, mare și greu cât o cărămidă, pe care îl folosea doar în Israel și pe care îl împrumuta muncitorilor, să sune acasă, pentru urgențe. X ia telefonul, înconjoară baraca  unde era biroul,  ajunge în dreptul geamului, plecase din dreptul ușii, sună acasă și îl aude ca zice ,,Marișico niște nemerniși, ie a doua lună când nu ni dau nișun ban șî ni munșesc ca pi niști sclavi, n-am Marișico...n-am”. Iar apoi tot el, sună în altă parte și zice,, Ah și dor mi-i di buzițili matale și di ochișorii șei frumoși...dâsul i bini, suntem tăți bini, bia ca porcul...dar când vin acasă am pentru mata un lănțug ca pî dejet, așa, dacă mă mai iubiești...mă mai iubiești?’’ Aici Alex începu să râdă, pentru că asta nu era foarte grav, dar numărul pe care X sunase a doua oară, era  același număr pe care sunase Y cu o oră înainte. Oricum X era mare figură, se plângea acasă că nu era plătit dar se întâmplase să vină din oraș, jumătate ieșit prin trapa unei limuzine de cazino, beat mort și cântând Tatiana, Tatiana...Da, X chiar era mare figură. În final am aflat de la alții cine se întorcea în  ziua de salariu cu limuzina în șantier. Asta până când Alex i-a cerut Marișicăi numărul de cont să-i trimită salariul nebunului acasă, care nu numai că cheltuia tot, dar se mai și împrumuta...La început s-a plâns că i se încalcă drepturile, dar până la urmă s-a lămurit și el că totuși, copiii ăia…

Ne-am îmbrățișat și ne-am sărutat în aeroport cum nu o făcusem prima dată. Mi-am amintit că văzusem de mult un film care se numea ,,Un bărbat și o femeie,, franțuzesc, cu Anouk Aimee și Jean Louis Tritignant, un film trist dar care era plin de scene romantice. Așa mă simțeam eu acum, ca jucând într-un film, părea că totul se întâmpla în afara mea, eu eram un spectator, nu puteam realiza că totul se va relua, nopțile reci, singură, Emma dată peste cap, convorbirile telefonice, așteptarea și zilele care parcă se repetau ca în ,,ziua cârtiței,, Așa era viața mea fără Alex și știam ca doar el putea să împiedice asta, întorcându-se acasă.